Campania antidrog a Primăriei Iaşi: cheltuie 10.000 de euro pe pliante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali se întâlnesc astăzi, într-o şedinţă ordinară pentru a dezbate 37 proiecte de hotărâre. Două dintre ele se referă la încheierea unor parteneriate cu Spitalul „Sf. Spiridon" pentru montarea în Iaşi a cinci defibrilatoare şi pentru demararea unei campanii anti-etnobotanice.

Pentru a implementa „Programul de Asistenţă a cardiacilor", şefii din Primărie vor cheltui 84.000 de lei pe achiziţia a cinci defibrilatoare, dar şi pe montarea şi facilitarea instruirii persoanelor care le vor folosi. Primăria se va ocupa de promovarea acţiunii prin afişe, broşuri şi spoturi audio sau video.

Salvare pentru cardiaci! Patru defibrilatoare vor fi montate în Iaşi

A doua campanie derulată în parteneriat cu Spitalul „Sf. Spiridon" se referă la o serie de acţiuni antidrog. Edilii vor cheltui 42.000 de lei pentru publicarea unor materiale de informare şi pe acţiuni de instruire a elevilor, studenţilor, consumatorilor şi foştilor consumatori.

Iaşi: Campanie agresivă printre tineri pentru stoparea consumului de etnobotanice

„În ultima perioadă s-a constatat o creştere a numărului de persoane care consumă droguri sau substanţe etnobotanice. Pentru implicarea şi conştientizarea întregii populaţii, în special a copiilor şi tinerilor, în programul de prevenire a consumului de droguri ilicite a substanţelor etnobotanice, se încheie acest acord", au spus reprezentanţii Primăriei.

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta