Calvarul lucrărilor la drumul judeţean Iaşi-Botoşani, blocate în instanţă de firma de casă a Primăriei: reproiectare şi avocaţi plătiţi din bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce societatea Euroconstruct a dat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi din cauza unui proiect european, instituţia publică trebuie să scoată din vistierie sume importante pentru consultanţă juridică. Mai mult, oficialii CJ au reluat o parte din proiectarea drumului pentru care deja au contractul de finanţare.

Firma Euroconstruct, aflată pe muchia falimentului, a acţionat în judecată Consiliul Judeţean (CJ) şi judeţul Iaşi prin preşedintele Cristian Adomniţei. Firma este nemulţumită că din 15 august contractul de execuţie a lucrărilor pe DJ282 Iaşi-Botoşani a fost reziliat. Mai mutle depsre proces citeşti AICI. Primul termen al procesului este pe 18 septembrie. 

Record la Iaşi: constructor ales în doi ani pentru asfaltarea şoselei către Vaslui

"Vom avea cea mai bună apărarea pentru că avem dreptate: firma nu putea termina lucrările la drum în două luni, în condiţiile în care până acum, într-un an şi jumătate, a executat 19% din ea. Vom relua licitaţia, dar până nu se va finaliza procesul nu putem relua lucrările. Voi milita pentru termene cât mai scurte la proces şi voi merge personal în instanţă să pledez pentru dreptate", a spus Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Drumul Iaşi- Botoşani, atribuit firmei Euroconstruct

Acesta a precizat că în condiţii normale, instituţia nu putea contracta servicii juridice externe, dar acesta este un caz limită, în care cel mai scump proiect al judeţului în derulare pe fonduri europene este pus în pericol. Dacă modernizarea nu se termină la timp, CJ va trebui să returneze banii nerambursabili.Contractul fiind de peste 50 de milioane de lei.

Şeful CJ s-a arătat nemulţumit şi de modul în care au fost proiectate lucrările pentru drumul de 38 de kilometri între Ţigănaşi-Vlădeni-Şipote-Plugari. Mai bine de 10% din drum nu a fost inclus în proiectul depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Practic, oficialii care se ocupă cu gestionarea fondurilor nerambursabile au aprobat în urmă cu 5 ani o documentaţie din care lipsea proiectul tehnic pentru 4,4 kilometri de drum. La acea dată proiectele au fost depuse de Lucian Flaişer, preşedinte al CJ Iaşi în mandatul 2004-2008.

Trei sferturi din drumurile judeţene din Iaşi sunt expirate

"Nu a fost cel mai bun proiect, a fost depus în contratimp pentru a prinde finanţarea europeană. Proiectul este o compilaţie de studii de fezabilitate luate de la primării", a spus Adomniţei.

Consilierii judeţeni au aprobat joi alocarea a 66.860 de lei, fără TVA pentru proiectare la tronsoanele de 2,9 kilometri dintre Şipote şi Plugari şi de 1,5 kilometri de drum care trece prin comuna Plugari.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile