Bătaie între tată şi fiu, în plină stradă. Surpriza de care au avut parte după ce au efectuat percheziţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi au ajuns în vizorul DIICOT după ce, în urma unui conflict pe care l-au avut în spaţiul public, asupra una dintre ei a fost găsite droguri.

Cei doi bărbaţi, cetăţeni arabi, au fost protagoniştii unui scandal ce a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 1 iulie. Cei doi se afla în Piaţa Unirii când au început să se certe şi să să lovească. Un echipaj de Poliţie Locală a fost sesizat şi a intervenit.

„Ajunşi operativ la faţa locului, una dintre persoane, care era foarte agresivă, a fost încătuşată. În urma legitimării persoanelor, poliţiştii locali au constatat faptul că persoanele erau tată şi fiu şi se numesc D. M., respectiv D. H., ambii cetăţeni arabi. În urma controlului corporal sumar efectuat, asupra fiului a fost găsit găsit un pliculeţ confecţionat din folie de plastic ce conţinea un produs vegetal de culoare verde-oliv, mărunţit, sub formă de muguri”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale din Iaşi.

Pentru că produsul vegetal este suspect a fi drog, acesta a fost ridicat şi transmis Brigăzii de Combatere a Criminalitaţii Organizate şi Terorism, pentru continuarea verificărilor.

Fiul, de 25 de ani, a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 200 de lei, pentru provocare de scandal şi tulburarea liniştii publice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”