Bătaie între funcţionarii Primăriei Iaşi, din cauza unui document. „Şi eu îţi pot da cu perforatorul ăsta în cap“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Primăriei Iaşi a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi fiind acuzat de purtare abuzivă. Valentin Mocanu lucrează la Direcţia Tehnică şi Investiţii şi a lovit, în timpul serviciului, un coleg de birou, Gabriel Ghergheşanu.

Anchetatorii notează în rechizitoriu că fapta de violenţă a avut loc pe 26 ianuarie 2017, la scurt timp după ce funcţionarii au început programul de lucru. 

„La un moment dat între cei doi a intervenit o discuţie în contradictoriu privind un document de serviciu, în urma căreia inculpatul Mocanu Valentin s-a enervat şi a venit la biroul persoane vătămate, unde aceasta lucra, şi a ridicat monitorul de pe masă cu intenţia de a o lovi, fără a face însă acest lucru”, se arată în rechizitoriu. 

Ghergheşanu s-a enervat şi a mers şi el la biroul lui Mocanu, luând un perforator şi spunând: „şi eu îţi pot da cu perforatorul ăsta în cap, dacă e, şi ne lovim în cap unul pe altul”. Ulterior, Ghergheşanu a plecat la biroul său, fiind urmat de Mocanu. Cel din urmă l-a lovit puternic cu pumnul în zonă feţei. Ghergheşanu a început să sângereze, fiind transportat la spital şi primind îngrijiri medicale. 

Inginerul Mocanu a fost audiat de procurori şi a recunoscut fapta în faţa acestora. Funcţionarul a spus că îi pare rău că şi-a pierdut cumpătul şi l-a lovit pe colegul de birou. Gheorgheşanu nu l-a iertat însă şi îi cere daune de 20.000 de lei, urmând a-şi susţine cauza în faţa Judecătoriei Iaşi, care va tranşa acest proces. Dacă va fi găsit vinovat, Valentin Mocanu riscă până la 2 ani şi 8 luni de închisoare. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”