Baronul PSD de Iaşi, îngenuncheat din cauza pasiunii pentru amantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce în alte oraşe mari ale României primarii au fost implicaţi în dosare ale DNA urmare a unor şpăgi considerabile, baronul PSD al Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a văzut inculpat în urma unor infracţiuni comise pentru a-şi urmări amanta.

Nichita se află în prezent sub control judiciar, având interdicţie de a îşi exercita funcţia de primar. Primarul-suspendat al Iaşiului este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la infracţiuni informatice după ce şi-ar fi determinat subordonaţii din cadrul Poliţiei Locale din Iaşi să o urmărească pe amanta sa din Primărie, Adina Samson.

Dosarul penal cu iz de alcoov al baronului PSD, unul din numele grele ale partidului, se află în prezent în faza de urmărire penală, procurorii pregătind materialul probatoriu pentru trimiterea în judecată.

Alături de Nichita, care la Iaşi, în toate campaniile electorale, a pozat în familist convins şi un ocrotitor al săracilor, DNA mai cercetează în acest dosar şi doi şefi din cadrul Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu şi Ştefan Avârvarei, dar şi pe fostul şofer personal al edilului de Iaşi, Eugen Chişcă.

Ulterior demarării dosarului penal, Nichita, primar la Iaşi din 2003, a fost victima unor dezvăluiri cu tentă tabloidă, în forma unor înregistrării audio prin care se ruga de amanta sa să nu îl părăsească sau a unor imagini ce surprindeau vacanţele de lux pe care le-a realizat alături de amantă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”