Avocată prinsă beată cui la volan, condamnată la şapte luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de judecată (Arhivă)

O avocată din Baroul Iaşi a fost condamnată, pe 14 septembrie, de Curtea de Apel Iaşi pentru că s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

Daniela Ciocan (46 de ani) a primit şapte luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Iaşi a luat această decizie după numai un termen de judecată pentru că avocata şi-a recunoscut faptele şi a fost de acord sa fie judecată în baza probelor de la Parchet.

Sentinţa dată instanţănu este însă definitivă. Avocata Daniela Ciocan a fost acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Avocată acuzată că a condus cu o alcoolemie de aproape doi la mie

Potrivit rechizitoriului, pe 9 iulie 2011, avocata din Baroul Iaşi, s-ar fi întâlnit la ea acasă cu o cunoştinţă şi ar fi băut votcă. După ce a dormit câteva ore Daniela Ciocan s-a trezit şi s-a dus să-l ducă pe Costel S. la o autogară din Iaşi. Procurorii susţin că înainte de a se urca la volan avocata ar fi băut din nou votcă.

Pe drum maşina Skoda Fabia, condusă de Daniela Ciocan a fost oprită de poliţiştii de la Rutieră. Oamenii legii au testat-o pe avocată cu etilotestul care a arătat 1,01 miligrame pe litru alcool în aerul expirat.

Avocata a fost dusă la spital unde i s-au recoltat probe biologice. Medicii au stabilit că avocata Daniela Ciocan avea 1,80 grame pe litru alcool în sânge. În faţa anchetatorilor ieşeanca a recunoscut fapta şi a susţinut că o regretă. De asemenea, ar fi susţinut că  nu îşi mai aminteşte cât a băut.

Iaşi: Un avocat din "Dosarul Rutiera" a fost acuzat că a condus băut

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort