Averea făcută de un apropiat al clanului Corduneanu din proxenetism. Seducea copile din centrele de plasament şi la plasa la hoteluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorele racolate din centrele de plasament erau obligate să se prostitueze

Un apropiat al clanului interlop Corduneanu a fost arestat pentru 29 de zile după ce, din 2011, a racolat mai multe adolescente orfane pe care le-a pus să se prostitueze. Individul ar fi câştigat câteva zeci de mii de euro din această afacere.

Marius Teodor Gangal a fost capturat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism după ce, timp de un an, s-a ascuns în Anglia. Potrivit unor surse din anchetă, începând cu anul 2011, Gangal ar fi sedus mai multe fete ce proveneau din centrele de plasament, pe care ulterior le ducea în apartamente închiriate din Iaşi pentru a practica prostituţia.

Anchetatorii au mai arătat că minorele erau duse şi în diferite hoteluri din Iaşi atunci când clienţii solicitau acest lucru. Până la acest moment, oamenii legii au identificat trei victime, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Sunt suspiciuni că numărul acestora ar fi mult mai mare. Clienţii victimelor erau racolaţi, în principal, prin intermediul anunţurilor de mică publicitate din ziarele locale.

Preţul unei ore de sex varia între 100 şi 150 de lei, banii ajungând însă în buzunarele proxenetului. Victimele susţin că erau zile când făceau sex şi cu mai mult de zece bărbaţi.

Până la acest moment nu a fost calculat cu exactitate cât ar fi obţinut Marius Gangal de pe seama minorelor însă se estimează că suma ar fi de ordinul zecilor de mii de euro.

Interlopul a plecat la finele anului 2012 în Anglia şi s-a întors la Iaşi în octombrie. A fost filat pentru o perioadă de anchetatori şi reţinut la începutul acestei săptămâni. El a făcut parte din reţeaua de hoţi din străinătate coordonată de clanul interlop Corduneanu, fiind arestat de mai multe ori în Germania.

Citeşte şi:

FOTO Orgie sexuală cu minori şi alcool într-un sediu de Poliţie din judeţul Iaşi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”