Asistentele medicale plătesc bani grei ca să poată munci în străinătate. „În ţara noastră nu câştigăm un salariu decent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 300 de asistente care au absolvit Şcoala Potliceală Sanitară din Iaşi în perioada 1978-2009 au făcut cursuri de revalorizare ca să poată munci peste hotare. O directivă a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene dată la începutul acestui an prevede ca toate asistentele din promoţiile respective să-şi completeze studiile dacă vor ca drepturile lor să fie recunoscute în ţările UE.

Nemulţumite de sistemul sanitar românesc, de condiţiile din spitale şi de salariile infime, tot mai multe asistente medicale preferă drumul străinătăţii. La începutul acestui an însă, o directivă a Parlamentului European a stabilit că asistenţii medicali generalişti care au absolvit Şcoala Postliceală Sanitară în perioada 1978-2009 trebuie să facă un curs de revalorizare pentru a putea munci în spitalele din Uniunea Europeană.

Sunt studii care se întind pe o perioadă de 32 de săptămâni şi pentru care asistentele trebuie să plătească între 600 şi 800 de lei. La nivel naţional, aproape 70.000 de asistente trebuie să-şi completeze studiile dacă vor să muncească în străinătate. La Iaşi, deja au absolvit cursul două serii de asistente, şi se fac înscrieri pentru a treia.

‘’În prima serie am avut 160 de asistenţi medicali generalişti. Au absolvit cursul de revalorizare în luna iunie, tot atunci au dat şi examenul. Am primit săptămâna trecută şi actele lor, este vorba despre certificatul de revalorizare a competenţelor profesionale. Acum avem o a doua serie cu 120 de cursanţi, care vor termina la sfârşitul lunii octombrie şi tot atunci vor susţine examenul. Ne pregătim pentru a treia serie, avem deja 100 de persoane înscrise, dar niciuna din grupe nu e completă şi încă nu putem începe’’, spune Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare de Stat din Iaşi. 

S-au întors din străinătate şi au făcut naveta

Multe dintre asistentele care au participat la aceste cursuri s-au întors special din străinătate pentru a-şi completa studiile, fiindcă altfel nu mai erau încadrate pe acelaşi post, ci pe altul inferior.

‘’Am câţiva ani de când lucrez ca asistentă într-un centru pentru persoane cu incapacităţi intelectuale şi fizice din străinătate. Nu mai pot lucra pentru că acum diploma nu mai este omologată şi a trebuit să vin ca să-mi completez studiile şi să mă pot întoarce. Este greu, dar facem tot ce trebuie pentru a un venit mai bun. În ţara noastră, din păcate, nu putem să câştigăm un salariu decent’’, spune una dintre asistentele înscrise la cursurile de  revalorizare.

Altele au făcut aceste cursuri pentru că iau în calcul să plece în străinătate să  muncească. Povestesc că le-a fost greu, au făcut naveta pentru că provin din toate judeţele Moldovei. În plus, şi suma pe care au avut-o de achitat li s-a părut destul de mare. ‘’Vin tocmai de la Bacău, este distanţă mare, iar jumătate din salariu s-a dus pe taxă, cealaltă jumătate pe navetă. Facem sacrificii în speranţa că ne va fi mai bine’’, spune o altă asistentă medicală. 

La cursurile de revalorizare sunt trei categorii de cursanţi, în funcţie de anul absolvirii. Acestea se orgaizează până în anul 2018. 

Vă mai recomandăm:

Asistent medical la târgul de joburi în străinătate: „Sunt dezamăgit. Nu mai avem şanse nici peste hotare!“

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG