Animale exotice de vânzare şi câini de rasă în concurs la ERA Park Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 11-13 mai, la Era Park va fi organizată o expoziţie de animale de companie şi de curte, vor fi prezente şi exemplare exotice, iar pe 12 mai se organizează şi o Expoziţie Canină la care vor fi prezenţi cei mai frumoşi patrupezi din ţară.

Iubitorii de animale au ocazia ca în acest sfârşit de săptămână să vadă cele mai frumoase exemplare din ţară la Era Park Iaşi.

În perioada 11-13 mai, de la ora 10.00 până la 19.00 se desfăşoară Animal Park, o expoziţie cu vânzare de animale de companie şi de curte. La evenimentul organizat într-un pavilion de 600 metri pătraţi din parcarea ERA Shopping Park vor participa şi crescători certificaţi şi frunizori de hrană şi tratament pentru animale din toată ţara care vor veni în ajutorul celor interesaţi.

De departe, atracţia evenimentului va fi reprezentată de apariţiile exotice, cum ar fi reptilele, gândacii, păianjenii.

Animale tratate în lux, copiii în spitale mizere la Iaşi GALERIE FOTO VIDEO

Un alt eveniment dedicat animalelor este Expoziţia Canină, desfăşurată sâmbătă, 12 mai, tot la ERA Park.

Aproape 300 de câini din peste 100 de rase de la proprietari din toată ţara, dar şi din Republica Moldova vor putea fi admiraţi de iubitorii de animale.

Pensiune pentru câini şi pisici de Revelion. Cum lucrează clinicile veterinare de Sărbători la Iaşi

La finalul zilei, cele mai frumoase exemplare vor fi premiate în funcţie de categorie: cel mai bun exemplar al expozitiei, cel mai bun junior, cel mai bun handler junior, cel mai frumos ciobănesc românesc, cel mai bun grup de urmaşi şi cea mai frumoasa pereche.

Mătasea japoneză, surele de stepă şi produsele tradiţionale i-au încântat pe ieşeni FOTOGALERIE

Marele câştigător va fi premiat cu distincţia Cupa Iaşiului acordată pentru cel mai frumos exemplar al expoziţiei. Se va acorda, de asemenea, şi Cupa Neica, pentru cel mai bun ciobănesc mioritic românesc.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”