„Am sperat mereu că vom găsi supravieţuitori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locotenentul Constantin Luca (dreapta) era lângă dispecer când s-a anunţat accidentul de la Scânteia

Pe 14 august, pompierii au fost solicitaţi să intervină la tragedia feroviară de la Scânteia. Locotenentul Constantin Luca (28 de ani) a primit misiunea să coordoneze operaţiunea de salvare. Tânărul a plecat spre Scânteia cu încă trei colegi.

Vocea care anunţase accidentul la 112 spusese doar că un microbuz s-a ciocnit cu un tren şi că sunt morţi. „Când s-a primit apelul, eram chiar la dispecer. În timp ce ne pregăteam, informaţiile începeau să vină şi, încet, încet, începea să se contureze masacrul de acolo“, îşi aminteşte Constantin Luca.


Pentru tânărul locotenent avea să fie cea mai neagră zi din carieră. Primele maşini care au plecat spre locul accidentului au fost echipajele SMURD şi o autospecială de pompieri. La câteva minute a plecat şi Constantin Luca împreună cu trei colegi, cu un autoturism pentru transportarea victimelor multiple (ATVM).


„Îmi făceam tot felul de scenarii şi din experienţă, încercam să-mi imaginez locul respectiv, cum vom interveni şi care este numărul victimelor“, îşi aminteşte Constantin Luca. Cu staţia mereu deschisă, în maşina locotenentului soseau tot felul de informaţii. „La vreo 15 minute după noi, a mai plecat un ATVM. Personalul de pe această maşină venise de acasă într-un timp record de zece minute“, mai spune locotenentul. Constantin Luca avea o misiune clară. Trebuia să coordoneze ca un ceas elvenţian echipajele de descarcerare şi acordare a primului ajutor. 


„Copilul meu trăieşte?“


În aproximativ 25 de minute, maşina lui Constatin Luca a ajuns la Scânteia. În acel moment, martorii la accident au fost atraşi ca un magnet de uniforma ieşeanului. „Îmi aduc aminte că erau disperaţi. O femeie la vreo 35 de ani a venit la mine să mă întrebe dacă ştiu ceva despre copilul ei de 8 ani. Deşi aveam informaţii că printre victime este şi un copil, am încercat să o liniştesc. Nu avea rost să-i spun atunci adevărul“, spune locotenentul.


Constantin Luca îşi aminteşte că era foarte multă lume adunată în jurul bucăţilor de fier contorsionate ale microbuzului. „Erau foarte mulţi civili, călători din trenul respectiv. A trebuit să-mi fac loc printre ei cu coatele pentru a putea ajunge la locul accidentului“, spune ieşeanul.


Primul contact vizual cu rămăşiţele microbuzului a fost mai mult decât îşi putea imagina Constantin Luca. „Imaginea care m-a frapat a fost aceea a trei victime rostogolite peste bordul microbuzului. O femeie era în dreptul volanului, iar celelalte două în dreptul uşii de acces. Era o masă mare de oameni încarceraţi. Toţi pasagerii erau prinşi între fiare. Am ştiut că sunt morţi. Nu se auzea niciun zgomot“, îşi aminteşte pompierul.


În timp ce scoteau trupurile neînsufleţite dintre fiare, oamenii trăgeau de ei disperaţi să afle cât mai multe informaţii. „A trebuit să facem până la urmă un cordon pentru că fiecare striga disperat la noi să le spunem ce fel de bijuterii aveau victimele sau cum erau îmbrăcate pentru a le putea identifica“, spune locotenentul.


„Nu m-am simţit înfrânt chiar dacă erau morţi deja“


Locotenentul Constantin Luca spune că tragedia de la Scânteia este unul dintre cele mai grave accidente de până acum, din cauza numărului mare de victime.


„Misiunea noastră nu a mai fost atât de complexă întrucât pasagerii erau morţi când am ajuns. Nu pot să spun că m-am simţit înfrânt în acel moment chiar dacă toţi pasagerii din microbuz erau morţi. Ştiam că trei dintre ei fuseseră duşi la spital şi existau şanse să scape cu viaţă. Ca om am suferit foarte mult, dar ca profesionist nu m-am lăsat copleşit de sentimente şi mi-am făcut datoria“, mărturiseşte locotenentul.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare