A doua zi de proteste faţă de ordonanţa privind graţierea, la Iaşi. Circa 200 de persoane au plecat să protesteze la sediul Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşenii sunt hotărâţi să protesteze, începând de astăzi, în fiecare seară, până pe 29 ianuarie, faţă de proiectul de OUG al Ministerului Justiţiei privind graţierea colectivă. La fel ca în cazul protestului spontan de aseară, la ora 18 erau prezente circa 100 de persoane în Piaţa Unirii.

UPDATE 2 19.50: Protestul s-a încheiat, după ce participanţii la manifestaţie s-au oprit în faţa sediului Primăriei, a sediului PSD Iaşi şi a Casei Pătrate, în care funcţionează Prefectura Iaşi şi Consiliul Judeţean. În fiecare dintre cele trei puncte, protestatarii au scandat atât împotriva Guvernului, cât şi împotriva fostului primar Gheorghe Nichida şi a actualului edil, Mihai Chirica.

UPDATE 19.10: La protest au mai ajuns alte aproximativ 100 de persoane. După ce au scandat o oră împotriva actualului Guvern şi a măsurilor propuse de Ministerul Justiţiei, protestatarii au plecat din Piaţa Unirii spre sediul Primăriei Iaşi, pe bulevardul Ştefan cel Mare. Protestatarii au pornit încurajând persoanele pe care la întâlnesc să li se alăture prin mesajul ”Veniţi cu noi!”

Aproximativ 100 de ieşeni sunt prezenţi, la această oră, în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva proiectului de OUG al Ministerului Justiţiei privind graţierea colectivă. Acţiunea se desfăşoară paşnic, cei prezenţi scandând mesaje ca „Liviu Dragnea, nu uita/ România nu-i a ta”, „La puşcărie” sau „Ne scuzaţi/ Nu producem cât furaţi”.

Protestul a fost organizat prin intermediul unui eveniment realizat pe Facebook, iniţiatorii spunând că protestează pentru a preveni un „impact devastator asupra statului de drept”. 

„Ne strângem joi, 19 ianuarie, în Piaţa Unirii, începând cu ora 18:00. Dacă suntem puţini, vă rog, nu plecaţi! Oricât de puţini, suntem importanţi! Ne vom aduna în fiecare zi până când vedem rezultate! 

Pentru a evita diversiunile care ar putea duce la dizolvarea protestului, propun să ramânem în zona Piaţa Unirii - Ştefan cel Mare, să nu ne deplasăm în oraş. Violenţa de orice fel nu este încurajată!

Protestăm împotriva proiectului de ordonanţă de urgenţă prin care se urmăreşte graţierea mai multor infracţiuni şi modificarea Codului Penal în favoarea unor politicieni! Dacă aceste măsuri intră în vigoare, impactul ar fi devastator asupra statului de drept în România şi asupra democraţiei”, au scris iniţiatorii evenimentului. 

Demersul a fost susţinut şi de reprezentanţii formaţiunii politice Pentru Iaşi, reprezentanţi locali ai Uniunii Salvaţi România (USR), liderul Andrei Postolache oferind şi o explicaţie, în cinci puncte, pentru cei care vor să afle motivele apelului la ieşire în stradă. 

„1. Avem un PSD care are pârghiile guvernării la mai toate nivelurile, liber să se ocupe de problemele ţării, să “facă bine românilor”, cum ne-a tot repetat în campanie. 2. În loc să facă asta, Dragnea o pune pe secretara lui să scrie o ordonanţă de urgenţă pe care o dă lui Grindeanu, care e prea prost ca să şteargă urmele electronice de unde a venit ordonanţa. Nu ne miră, nu e pus acolo să ştie ceva, ci să facă ce i se zice. 3. Ordonanţa este una de graţiere şi amnistie. Efecte imediate, scapă Dragnea, scapă Nicuşor Constantinescu, de la noi la Iaşi scapă printre alţii Nichita şi Fenechiu. Pe termen lung, face astfel încât alţii care vor face ce au făcut aştia, nu vor păţi nimic.  4. Deci nu numai că nu-şi văd de treaba pentru care au fost aleşi, dar PSD scuipă pe justiţie, pe democraţie, pe noi toţi. 5. Graba, lejeritatea cu care o fac ne arată nu numai că-s borfaşi, lucru pe care-l ştiam deja, dar că-s nişte borfaşi disperaţi, incoerenţi, cu atât mai periculoşi”, a fost mesajul lui Andrei Postolache. 
Mai multe pentru tine:
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”