Ziua crimei din „lanul de porumb”: 15 oameni au fost audiaţi în cazul femeii jefuite, violate şi ucise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul crimei este David Andronic. FOTO: Daniel Guţă.

David Andronic, tânărul de 21 de ani trimis în judecată pentru agresarea sexuală şi uciderea unei hunedorence din Căstău, a fost adus în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara. 15 oameni au fost audiaţi astăzi, ca martori, şi au dat declaraţii despre ziua crimei.

David Andronic a continuat să nege acuzaţiile care îi sunt aduse cu privire la agresarea sexuală şi uciderea Georgetei Danciu (58 de ani), din satul hunedorean Căstău. Astăzi, la ultimul termen al procesului, au fost audiaţi 15 martori. Oamenii au dat declaraţii legate de ziua crimei şi de acţiunile tânărului acuzat de viol, tâlhărie şi omor deosebit de grav.

Mărturii din ziua crimei
Printre cei audiaţi s-a aflat şi mama inculpatului, care a precizat că în ziua de 19 august 2013, când Georgeta Danciu a fost ucisă, fiul ei plecase de acasă cu bicicleta, dar s-a întors în scurt timp. Familia suspectului locuieşte în apropiere de zona unde a avut loc tragedia. Femeia a mai declarat că David Andronic a refuzat să se prezinte la biroul unde urma să fie testat cu poligraful, pentru că fusese agresat de poliţişti. El a fost reţinut abia la 11 zile după crimă.

Alţi apropiaţi ai tânărului au declarat că în seara în care a avut loc crima s-au întâlnit cu el, însă comportamentul său nu trăda faptul că ar fi avut o implicare în uciderea femeii. În schimb, un grup de tineri l-a văzut pe suspect în seara crimei trecând cu bicicleta prin acelaşi loc în care a fost găsit cadavrul victimei. „Cercetarea judecătorească s-a încheiat, iar pronunţarea soluţiei în acest dosar a fost amânată pentru data de 22 ianuarie”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.


Ucisă cu cruzime
În seara zilei de 19 august 2013, Georgeta Danciu a fost găsită moartă, într-un lan de porumb de la marginea localităţii Căstău. Femeia avea gâtul tăiat şi hainele sfâşiate, iar cadavrul ei fusese acoperit de buruieni şi de ştiuleţi de porumb. Soţul femeii a fost cel care a descoperit cadavrul, câteva ore mai târziu. Principalul suspect al crimei, David Andronic, a fost identificat şi trimis în arest preventiv, însă a negat acuzaţiile. „S-a reţinut în rezoluţia de începere a urmăririi penale că inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit, în zona gâtului, care a dus la decesul acesteia şi, totodată, i-a sustras cerceii prin tăierea lobilor urechilor, a întreţinut raport sexual cu victima împotriva voinţei acesteia, a dezbrăcat victima şi i-a sustras hainele, precum şi un sac de rafie pe care aceasta îl avea asupra ei”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Suspectul crimei din lanul de porumb a contestat arestarea: David Andronic spune că nu e vinovat de crimă şi viol

VIDEO Femeie violată şi ucisă de un necunoscut: cadavrul a fost găsit într-un lan de porumb, de câinele familiei
 

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi