WEEKEND Maraton montan pe traseul lacurilor glaciare din Parcul Naţional Retezat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de sportivi sunt așteptați să participe la cursa organizată în premieră în Retezat. Traseul maratonului pornește din stațiunea Râușor și include ascensiuni spre vârfurile Retezat și Zănoaga și trecerea pe lângă lacurile glaciare.

Parcul Național Retezat va fi, sâmbătă, 6 august, locul de desfășurare al uneia dintre cele mai spectaculoase curse de maraton montan. Evenimentul este organizat în premieră  în Retezat, iar la startul celor două probe ale competiției (maraton și semimaraton) sunt așteptați peste 100 de participanți din întreaga țara. Iubitorii acestui sport și ai muntelui se pot înscrie în cursă pănă sâmbătă dimineața, pl[tind o tax[ de 70 de lei.

Maratonul din Retezat pornește din stațiunea Râușor, la ora 9.00 dimineața, iar ultimii concurenți sunt așteptați să încheie competiția până la orele 20.00.

Cursă dificilă pe munte
Traseele maratonului și semimaratonului se suprapun pe porțiunea Râușor – Vârful Retezat – Stânișoara - Valea Pietrele.

De la Pietrele, concurenții la semimaraton își vor continua cursa, întorcându-se spre Râușor prin punctul Gențiana, în timp ce pentru maratoniști începe adevărata provocare.   Vor trebui să urce până la Lacul Bucura, apoi vor ocoli lacul Ana și vor urca apoi pe Vârful Zănoaga. Întoarcerea va avea loc prin Gura Zlata, iar finalul întrecerii a fost stabilit la Râușor. Diferența de nivel a traseului ajunge la 3.000 de metri, iar potrivit organizatorilor, este greu de crezut că vreunul dintre atleți va putea încheuia maratonul în mai puțin de cinci ore.

„În competiția din Retezat nu vor fi primiţi sportivii care nu vor fi echipaţi adecvat pentru o asemenea întrecere, pe munte. De asemenea, tinerii care nu au 18 ani împliniţi pot participa doar cu acordul scris al părinţilor şi după ce semnează o declaraţie pe proprie răspundere”, spune Dan Zaharie, unul dintre organizatorii maratonului.

La vârsta de 54 de ani, hunedoreanul Corneliu Vărvescu va fi unul dintre participanții la maratonul din Retezat. Pentru atletul veteran, alergarea în astfel de curse vine dintr-o pasiune greu de descris. “În maraton, este foarte important modul cum reușești să îți dozezi energia, astfel încât să nu te trezești că resursele îți sunt epuizate și nu mai poți înainta, cu câțiva kilometri înainte de final”, este sfatul maratonistului hunedorean.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima