VIDEO Unic în România: staţiunea fantomă cu pârtie pe drumul judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul judeţean este folosit pe post de pârtie în timpul iernii. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Peste zece milioane de euro au fost investite în ultimii ani în transformarea Pasului Vulcan (Vâlcan) într-o staţiune care să atragă turişti din întreaga ţară. Zona de agrement a fost dotată cu o telegondolă, iar drumul spre Pasul Vulcan a fost modernizat pe fonduri europene. Pentru că pe munte pârtiile nu sunt utilizabile, turiştii sunt invitaţi să schieze pe drumul judeţean recent inaugurat.

În ultimii cinci ani, în modernizarea zonei turistice Pasul Vulcan (Vâlcan) au fost investiţi peste zece milioane de euro. Cea mai mare parte a fondurilor, circa 33 de milioane de lei, a fost alocată de Ministerul Turismului, în perioada 2009 – 2012, pentru achiziţia şi amenajarea telegondolei cu care turiştii pot urca pe un traseu de trei kilometri, din Vulcan în Pasul Vulcan.

Peste 12 milioane de lei au fost investiţi ulterior în proiectul de modernizare a celor patru kilometri ai drumului judeţean Vulcan – Pasul Vulcan, finanţat în cea mai mare parte de Uniunea Europeană.

„Am stabilit de comun acord cu cabanierii din Pasul Vâlcan să închidem drumul traficului rutier şi să îl transformăm în pârtie pentru turiştii care vor să schieze sau să vină la sanie. Este un lucru bun pentru turişti. Ei urcă cu telegondola în Pasul Vâlcan şi coboară pe drum cu schiurile”, a spus primarul Gheorghe Ile.

Şoseaua modernă a fost inaugurată în luna octombrie 2014, iar recepţia proiectului a avut loc în luna decembrie. După primele ninsori, administraţia locală din Vulcan a decis să o transforme într-o pârtie de schi şi săniuş. Drumul judeţean a devenit astfel singura pârtie funcţională din zona turistică Pasul Vâlcan, în timp ce alte două pârtii, dotate cu teleschi, nu sunt folosite deloc. Cei care vor să schieze pe drumul judeţean din Pasul Vulcan o pot face urcând cu telegondola.

Bilete dus cu telegondola

„Am plătit un bilet la telegondolă, numai dus, pentru a urca în Pasul Vulcan, şi de acolo voi coborî pe schiuri, până la capătul drumului. E convenabil, pentru că este una dintre cele mai lungi pârtii pe care am schiat, iar singura problemă este că pe unele porţiuni zăpada nu a acoperit atât de mult asfaltul”, a spus Marius, un adolescent care a urcat duminică în Pasul Vulcan.

Drumul spre Pasul Vâlcan, din telegondolă

Zăpada în Pasul Vulcan măsoară în aceste zile aproape un metru, iar noua pârtie a staţiunii este numai bună pentru amatorii de schi, snowboard şi săniuş. Pe drumul judeţean, maşinile nu au voie atâta timp cât zăpada este bună de schiat, iar pe pârtiile „clasice” ale staţiunii nimeni nu se înghesuie pentru că nu au mai fost îngrijite.

Pârtia din Pasul Vulcan

Duminică, câteva sute de oameni au ajuns la punctul de pornire al telegondolei pentru a urca în Pasul Vulcan. La orele amiezii, din cauza vântului puternic, au trebuit să aştepte zeci de minute pentru ca telegondola de peste 30 de milioane de lei să poată fi repusă în funcţiune. Administratorii instalaţiei nu au vrut să îşi asume riscul ca turiştii să rămână blocaţi în cabinele acesteia, pe traseu, astfel că le-au cerut oamenilor să aibă răbdare. Apoi le-au solicitat să îşi cumpere bilete numai dus, cu preţul de 7 lei şi să coboare cu sănii sau schiuri pe pârtia DJ 664.

Pasul Vâlcan, din telegondolă

„În afară de a schia pe drum, în Pasul Vâlcan nu prea e nimic de făcut. Singura cabană unde turiştii pot bea o cafea este închisă, pentru că oamenii de la cabană au văzut că a nins puternic, că viscolul nu s-a mai oprit, şi au plecat”, explică angajaţii de la telegondolă. Cei care ajung pe munte găsesc totuşi un peisaj atractiv.

Staţiunea fantomă

Zona turistică, ocupată de câteva zeci de cabane, majoritatea vechi şi dărăpănate, este îngropată sub nămeţi, iar atmosfera de iarnă grea stăpâneşte împrejurimile. Din telegondolă, turiştii coboară lângă două pârtii mici, neîngrijite, ale căror teleschiuri rămase înţepenite au ruginit. Pârtiile nu au mai fost amenajate şi chiar dacă ar fi fost nimeni nu pare interesat de ele.

Schiorii părăsesc zona telegondolei, urcă apoi un deal şi ajung în faţa unei borne care indică distanţa de patru kilometri până în Vulcan. În stânga şoselei transformate în pârtie, cele mai multe dintre cabanele şi căsuţele din lemn stau închise. În faţa lor a fost aşezată o statuie a lui Mihai Viteazul, iar mai jos, a rămas un tun vechi.

  „Sunt doar câţiva ani de când au început investiţiile în Pasul Vâlcan, deci suntem la început. După telegondolă şi modernizarea drumului de acces urmează proiectele pentru apă, canalizare şi iluminat stradal în staţiune. Pasul Vâlcan are viitor turistic, iar curând vor începe să apară construcţii noi în zonă. Sunt cinci proiecte aprobate care urmează să fie derulate”, spune primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile.

De la borna kilometrică drumul acoperit de zăpadă coboară pe marginea cabanelor, apoi se afundă în pădure, şerpuieşte pe sub telegondolă, iar în final se opreşte în apropiere de staţia de plecare a telegondolei, unde turiştii aşteaptă o nouă îmbarcare. În Pasul Vulcan (Vâlcan), funcţionarea telegondolei depinde însă de capriciile vremii.
 


Vă recomandăm şi:

Şoseaua spre Pasul Vâlcan, construită pe fonduri de la UE, a fost inaugurată

Şoseaua care leagă municipiul Vulcan de zona de agrement Pasul Vâlcan a fost inaugurată astăzi. Drumul are o lungime de aproximativ patru kilometri şi îi va duce pe turişti în zona turistică, inclusă într-un proiect de transformare în staţiune turistică.

Telegondolă, cinema 3D şi aqualand, în oraşul extremelor de la polul sărăciei

Vulcan, unul dintre municipiile cele mai sărace ale judeţului Hunedoara, a reuşit în ultimii ani să atragă investiţii de lux, estimate la peste 15 milioane de euro. Ultima dintre ele este un parc acvatic, care va fi construit cu fonduri de la Uniunea Europeană.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

Straja asediată de turişti. Drumul spre staţiune a fost blocat de şoferii care sfidează indicaţiile oamenilor de ordine

Peste 1.500 de maşini au ocupat astăzi drumul judeţean care leagă municipiul Lupeni de staţiunea montană Straja. Din cauza numărului mare de autoturisme şi pentru că şoferii nu înţeleg să lase maşinile la poalele muntelui şi să urce cu telegondola, au loc frecvent blocaje în trafic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți