VIDEO Martirii Revoluţiei din 1989 au fost omagiaţi în Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni au participat luni la ceremonia de comemorare a martirilor hunedoreni, ucişi în zilele Revoluţiei din 1989. În Parcul Tineretului din Hunedoara, a avut loc o slujbă religioasă, urmată de ceremonialul depunerii de coroane de flori.

Parcul Tineretului din Hunedoara a fost ocupat luni dimineaţa de zeci de hunedoreni, care au venit să asiste la ceremoniile organizate pentru omagierea eroilor martiri ai Revoluţiei de la 1989.

„Ne mândrim că am fost contemporani cu cei care au scris istoria în zilele din Decembrie 1989. Peste ani şi ani se va spune despre noi că noi suntem cei care au făcut Revoluţia. Poate mulţi au aşteptări sau au avut aşteptări mai mari de la aceşti 25 de ani care au trecut, dar dacă ne uităm în urmă ne putem mândri cu ceea ce am făcut până acum: suntem contemporani cu cei care au adus România în Uniunea Europeană şi cu cei care au dus România în NATO. Noi suntem cei care vom duce mai departe valorile democraţiei şi îi vom învăţa pe copiii şi nepoţii noştri ce înseamnă democraţie”, a declarat primarul Hunedoarei, Viorel Arion, în deschiderea evenimentului.

În Parcul Tineretului din Hunedoara, a avut loc o slujbă religioasă, urmată de ceremonialul depunerii de coroane de flori.

În faţa monumentului eroilor din Parcul Tineretului a avut loc o slujbă religioasă, de pomenire a eroilor martiri. Slujba a fost urmată de momentul depunerii coroanelor de flori, la care au participat urmaşii militarilor hunedoreni ucişi în decembrie 1989, autorităţile locale şi reprezentanţii societăţii civile din Hunedoara.

Lista eroilor martiri din Hunedoara îi cuprinde pe: Claudiu Berlea, tanchist decedat în 23 decembrie 1989 după ce a fost împuşcat în cap şi în spate, Ioan Lupea, soldat decedat în 24 decembrie 1989, în urma rănilor provocate de un gloanţe trase de necunoscuţi, Ioan Maruneac, muncitor, decedat în 23 decembrie după ce a fost împuşcat cu patru gloanţe, Dumitru Merticaru, militar împuşcat în cap în 22 decembrie 1989, Ioan Stângă, militar, ucis în 23 decembrie 1989 cu o rafală de mitralieră, Lazăr Rotaru şi Marinel Cotvas, tineri soldaţi ucişi prin împuşcare în 23 decembrie 1989.

Comemorarea martirilor Revoluţiei, în Hunedoara


Vă recomandăm şi:

VIDEO O crimă ascunsă sub paravanul Revoluţiei din 1989. Povestea morţii misterioase a sergentului Călin Morariu

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, militarul Călin Morariu a fost găsit mort, după ce fusese înecat într-unul din şanţurile de scurgere ale fabricii Plafar din Orăştie. Tânărul de 24 de ani a fost singura victimă înregistrată în Orăştie în timpul evenimentelor din decembrie 1989, însă împrejurările morţii sale au fost trecute sub tăcere.

Marş istovitor în memoria lui Avram Iancu: a parcurs 100 de kilometri desculţ până la mormântul „crăişorului”

Scriitorul Laurian Stănchescu a ajuns astăzi la Ţebea, unde se află locul de veci al celui supranumit „crăişorul munţilor”, Avram Iancu. Laurian a parcurs desculţ drumul dintre Vidra de Sus, unde s-a născut liderul românilor din Transilvania din vremea Revoluţiei de la 1848, şi Ţebea, unde a fost înmormântat Avram Iancu.

Recunoaşteţi personajul? Ce făceau ultimii primari ai Hunedoarei în timpul Revoluţiei din 1989

O fotografie inedită îl prezintă pe primarul Hunedoarei, Viorel Arion, în zilele din decembrie 1989, alături de alţi hunedoreni ieşiţi pe străzi pentru a protesta împotriva regimului Ceauşescu. Fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, trecea, la rândul lui, printr-una dintre perioadele hotărâtoare ale vieţii sale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă