Video VIDEO Marea schimbare a combinatului ruinat. Natura îşi reintră în drepturi peste munţii de gunoaie şi dărâmături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de hectare pe care au funcţionat vreme de peste un secol uzinele şi apoi combinatul siderurgic al Hunedoarei au fost acoperite treptat de vegetaţie , unele de tufişuri şi pădure. Localnicii au depozitat munţi de gunoaie în locurile abandonate.

GALERIE FOTO

Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara ocupă aproape 120 de hectare, iar în ultimul deceniu, după marile operaţiuni de demolare a clădirilor şi secţiilor fostului colos din vestul ţării, întinderea ocupată de dărâmături a fost abandonată de autorităţi.

Terenurile nu au mai fost ecologizate, în schimb natura şi-a intrat în drepturi peste rămăşiţele combinatului. Din loc în loc au crescut pâlcuri de pădure, iar de pe dealurile din împrejurimile municipiului, în aceste zile, priveliştea vechilor uzine se arată ocupată de verdeaţă şi de mii de arbuşti şi copaci. Cei care se apropie însă de zona industrială, întinsă de la un capăt la celălalt al Hunedoarei, găsesc un dezastru ecologic.

Runiele combinatului din Hunedoara, aprilie 2018 / ADEVĂRUL

Movile de deşeuri aduse clandestin de localnici ocupă mai multe hectare ale fostului combinat, în timp ce în alte locuri au rămas contaminate cu poluanţi industriali.

Subsolurile unor foste clădiri ale combinatului, singurele rămase intacte după marile demolări de la sfârşitul anilor 2000, s-au transformat în iazuri cu apă de ploaie, în jurul cărora a crescut papura. Cei care trec prin zonă trebuie să fie atenţi la puţurile şi canalele ascunse sub ierburi şi gunoaie şi la şanţurile săpate de căutătorii de fier vechi.

De la prăbuşirea combinatului siderurgic, doar 20 de hectare din întinderea acestuia au fost ecologizate, în cadrul unui proiect ale cărui costuri au fost împărţite între primărie şi Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea secretă a uzinei siderurgice. Cum se muncea în furnalele, laminorul şi oţelăria oraşului în zorii comunismului

Hunedoara în zorii comunismului: „murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate şi transformă oraşul într-un coşmar urât”

Viaţa pe ruinele toxice ale combinatului din Hunedoara, locurile unde nici iarba nu mai creşte de 20 de ani

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică