VIDEO Cum arată noua şosea din Munţii Orăştiei. Drumul spectaculos la cetatea dacică Piatra Roşie e în şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul spre Cetatea dacică Piatra Roşie este modernizat. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

La o lună de la începerea lucrărilor la noua şosea spre Cetatea dacică Piatra Roşie, din Munţii Orăştie, constructorii mai au de asfaltat doar un kilometru.

Ultimii trei kilometri ai drumului spre Cetatea dacică Piatra Roşie, unul dintre siturile UNESCO din Munţii Orăştiei, au intrat în şantier la începutul lunii aprilie.

GALERIE FOTO

Între timp au fost construite mai multe podeţe, iar cea mai mare parte a noii şosele a fost acoperită cu asfalt. Un kilometru din drumul comunal, care reprezintă şi partea cea mai dificilă a traseului, la poalele cetăţii dacice, încă nu a fost asfaltat. Lucrările de modernizare a sectorului de drum reprezintă o investiţie a Primăriei Boşorod, estimată iniţial la 2,6 milioane de lei, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Noua şosea porneşte din intersecţia cu Drumul Judeţean 668 A, de circa 20 de kilometri, Călan – Streisângeorgiu – Chitid – Boşorod – Luncani Vale – Cioclovina. Drumul judeţean care traversează valea din Munţii Orăştiei, ucând până în vecinătatea Peşterii Cioclovina, a rămas însă, în cea mai mare parte, neasfaltat, spre nemulţumirea turiştilor care vor să viziteze peştera spectaculoasă şi situl UNESCO.

Cetatea dacică Piatra Roşie se află în Munţii Orăştiei, pe o culme de pe Valea Luncanilor, la circa 20 de kilometri de oraşul Călan. Potrivit unor istorici, cetatea misterioasă a fost construită în vremea regelui Burebista şi a dominat Platoul Luncanilor timp de un secol şi jumătate, fiind distrusă apoi de legiunile romane, în drumul lor spre Sarmizegetusa Regia. Piatra Roşie avea două incinte fortificate, ridicate în perioade diferite şi întinse pe o suprafaţă de 1,2 hectare. În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe scuturi de fier antice, bogat împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice. Unele dintre aceste piese au ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor, iar statul român a făcut eforturi mari pentru a le recupera. De asemenea, arheologii au găsit un artefact preţios, considerat un bust din bronz al zeiţei Bendis.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Lacul Gura Apelor din Retezat. Priveliştile impresionante de pe barajul grandios construit în inima munţilor, cel mai mare din Europa anilor '80

VIDEO Săcărâmb, fostul „El Dorado“ al Europei. Tainele aşezării de sub vulcan, locul cel mai bogat în metale preţioase

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, imagini aeriene de pe Lotul 4: ce a mai rămas din Dealul Liliecilor şi când vor fi inauguraţi cei 22 de kilometri

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență