VIDEO Cel mai spectaculos tunel, deschis circulaţiei. O companie românească l-a construit în 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia trenurilor prin tunelul Turdaş a fost deschisă pe una dintre cele două linii, iar în perioada următoare vor fi finalizate lucrările la cealaltă linie.

Începute în 2015, lucrările la tunelul feroviar de la Turdaş, aflat la intrarea în Orăştie, au fost finalizate şi recepţionate în toamna acestui an.

Traficul feroviar a fost deschis pe una dintre cele două linii ferate, pe care trenurile pot circula, iar în perioada următoare se aşteaptă finalizarea lucrărilor şi la cealaltă cale de rulare, pe un segment aflat la intrarea în tunel, dinspre Simeria. Investiţia a fost realizată de o firmă românească şi a acumulat întârzieri de aproape doi ani, din cauza intersectării traseului cu mai multe conducte de gaz care trebuiau relocate.

Foto: Lucian Ignat

VIDEO: Adrian David / Facebook.

Tunelul feroviar de la Turdaş a fost construit pe ruta viitoarei magistrale de cale ferată de mare viteză Coridorul IV Pan-European, care va lega Constanţa de Arad şi de mai multe capitale europene.


A fost amplasat pe varianta locală a liniei de cale ferată Simeria – Coşlariu şi are o lungime de 800 de metri şi este completat cu două sectoare neacoperite care împreună cu tunelul măsoară aproape 2.500 de metri. A fost construit în curbă, pe o lungime de 605 metri, urmată de o curbă de racordare pe lungimea de 80 de metri şi de un aliniament cu o lungime de 95 de metri.


Foto: Lucian Ignat

Tunelul este executat prin metoda construcţiei în tranşee complet deschisă, în pământuri cu umflări mari, fiind primul astfel de tunel feroviar realizat după 1990 în România, potrivit specialiştilor.


Foto: Lucian Ignat.

A fost aleasă variana consrucţiei tunelului, deoarece nu se putea merge pe vechiul traseu al căii ferate, pe malul Mureşului, având în vedere că proiectul a fost făcut pentru a asigura o circulaţie a trenurilor cu până la 160 km/h.


Foto: Lucian Ignat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mega-proiectele de transport ale epocii Ceauşescu. Povestea celor 3.200 de kilometri de autostradă plănuiţi în anii '60 şi a celui mai mare canal fluvial

Şantierele feroviare uriaşe din România. Cât au lucrat constructorii căii ferate pe care trenurile vor circula cu 160 km/h

VIDEO Şantierul uriaş al căii ferate de mare viteză. Unde se lucrează intens şi ce termen a dat ministrul Transporturilor pentru finalizarea investiţiei

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi