VIDEO Adrian Stoicoi a ieşit din arest preventiv. Va fi anchetat sub control judiciar în dosarul comorilor dacice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Stoicoi este anchetat sub control judiciar. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Tribunalul Alba a admis contestaţia formulată de Adrian Stoicoi împotriva deciziei Judecătoriei Alba Iulia, prin care hunedoreanul a fost arestat preventiv. Adrian Stoicoi, fost condamnat într-un dosar penal, legat de furtul unor tezaure dacice, a fost pus sub învinuire într-un nou dosar, în urma unor percheziţii efectuate joi, de procurori şi poliţişti la locuinţele sale.

Tribunalul Alba a admis contestaţia formulată de Adrian Stoicoi împotriva deciziei Judecătoriei Alba Iulia, prin care hunedoreanul a fost arestat preventiv. Adrian Stoicoi, fost condamnat într-un dosar penal, legat de furtul unor tezaure dacice, a fost pus sub învinuire într-un nou dosar, în urma unor percheziţii efectuate joi, de procurori şi poliţişti la locuinţele sale.

Printre obligaţiile dispuse de magistraţi în cadrul controlului judiciar impus lui Adrian Stoicoi se numără cele legată de a nu părăsi judeţul Hunedoara şi a se pune la dispoziţia organelor judiciare, a precizat, pentru adevarul.ro, procurorul Mihaela Chicea, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Vineri, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 mai 2016.

„În fapt s-a reţinut că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a ajutat alţi braconieri ai siturilor arheologice să sustragă bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional şi a păstrat bunurile sustrase de aceştia. În acest sens, în cursul anului 2014 în apropierea locuinţei sale a fost depistat ascuns un tezaur de 139 monede Koson din aur, din care inculpatul a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro, iar ulterior la începutul anului 2016 a vândut mai multe artefacte (trei statuete din bronz reprezentând zeităţi antice romane Seraphis, Minerva şi Jupiter, o cupă metalică) şi trei monede koson din aur”, a informat PCA Alba Iulia.

Descoperire uimitoare
Cele 139 de monede Koson de aur de care amintesc procurorii au fost descoperite de trei copii din Ocolişul Mic, într-o viziună de vulpe de la marginea satului.  La acea vreme fostul prim-procurorul Augustin Lazăr, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, afirma că tezaurul ascuns în vizuină provine din acţiunile de braconaj arheologic anchetate de procurorii de mai mulţi ani. 

Declaraţia din 2014 a copiilor care au găsit tezaurul de kosoni

Percheziţii cu detectoarele de metal
Joi dimineaţă, apartamentul din Orăştie al lui Adrian Stoicoi şi casa acestuia din Grădiştea de Munte, sat aflat la poalele Sarmizegetusei Regia, au fost percheziţionate astăzi de poliţişti, într-o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Percheziţiile au durat mai multe ore. Ofiţerii au căutat cu ajutorul detectoarelor de metale bunuri de patrimoniu, în casa de la poalele Sarmizegetusei Regia, în anexele şi în împrejurimile ei. În timpul descinderilor, Adrian Stoicoi a declarat că se simte hărţuit de anchetatori.

„Locuiesc aici, la poalele Sarmizegetusei Regia şi astfel am ajuns în această poveste a dosarelor comorilor dacice. Ei caută probe împotriva mea şi obiecte de patrimoniu, pe care nu le găsesc de ani de zile”, a relatat Adrian Stoicoi. Din informaţiile oferite de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia rezultă că  obiectele care s-au aflat la Stoicoi nu au fost găsite în timpul percheziţiilor, ci au fost vândute de acesta în cursul anului 2016.

Adi Stoicoi Bocşeru despre descinderile procurorilor

Poliţiştii caută comorile ascunse

Percheziţii la poalele Sarmizegetusei Regia, în casa lui Adi Stoicoi

Descinderi la casa lui Adi Bocşeriu

Anul trecut, hunedoreanul a fost condamnat la doi ani cu suspendare într-un dosar legat de furtul unor artefacte dacice.


Vă recomandăm şi:

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident

Cel mai mare tezaur de monede antice din aur, descoperit în ultimul secol în România, a rămas de negăsit la aproape două decenii de la data în care a căzut în mâinile traficanţilor. Darius Liviu Baci şi Mircea Mihăilă, cei doi căutători de comori norocoşi, s-au îmbogăţit de pe urma vânzării celor peste 30 de kilograme de aur în monede antice.

VIDEO Adrian Stoicoi a fost arestat în dosarul tezaurelor dacice. Ce a declarat la percheziţiile în care au fost găsiţi kosonii şi statuetele unor zeităţi

Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar privind furturi de obiecte de patrimoniu, a fost din nou reţinut şi arestat preventiv, într-un dosar în care este cercetat pentru complicitate la furt de artefacte. În timpul percheziţiilor efectuate la casa acestuia de la poalele Sarmizegetusei Regia, Stoicoi a declarat pentru adevarul.ro că este hărţuit de câţiva ani de anchetatori.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Iulian Ceia, omul care a coordonat grupările traficanţilor de comori dacice, este de doi ani pe lista urmăriţilor internaţional, după ce Înalta Curte l-a condamnat la închisoare în dosarul tezaurelor din aur furate din Munţii Orăştiei. „Pionul“ a reuşit să se sustragă legii încă din 2014, iar odată cu dispariţia lui au rămas nedezlegate şi multe dintre misterele comorilor rămase nerecuperate de autorităţi.

Cum a pus mafia sârbă mâna pe cele mai valoroase comori dacice: traficul cu brăţări de aur comandat de Ilic Ljubisa

Unul dintre cele mai vechi dosare ale căutătorilor de comori din Munţii Orăştie este aproape de sentinţa definitivă. În dosarul tezaurelor, în care zece oameni sunt condamnaţi pe fond, au fost anchetaţi mai mulţi interlopi sârbi, pentru că au creat o reţea care se preocupa cu traficul de obiecte antice, iar cu ajutorul ei au fost scoase din ţară o serie de artefacte antice extrem de valoroase.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani