Vechiul târg de la marginea municipiului revine la viaţă, de Ziua Recoltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Recoltei. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ. ADEVĂRUL.

Zeci de comercianţi şi producători tradiţionali au fost invitaţi să îşi prezinte produsele la Ziua Recoltei, târgul organizat la sfârşit de săptămână la marginea Devei.

Peste 70 de comercianţi şi producători tradiţionali din 12 judeţe ale ţării sunt aşteptaţi să participe la Ziua Recoltei 2017, un eveniment care se desfăşoară în acest weekend la Cristur, pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitate.

„Comercianţi din judeţele Maramureş, Cluj, Mureş, Harghita, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova şi Teleorman vor oferi spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi lapte, conserve şi dulceţuri, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, suvenire şi obiecte de artizanat”, a informat Primăria Deva.

Târgul va fi deschis între orele 9.00 - 23.00, în toate cele trei zile de desfăşurare, iar în fiecare seară vor avea loc spectacole muzicale. Daniela Gyorfi va concerta sâmbătă pe scena festivalului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Zilele Hunedoarei, o săptămână de festival: Phoenix, Lidia Buble şi Carla’s Dreams vor concerta în Centrul vechi

Phoenix, Lidia Buble şi Carla’s Dreams vor concerta la Zilele Hunedoarei, un festival care se va desfăşura pe parcursul întregii săptămâni 17 – 23 iulie, în Centrul vechi al municipiului şi la Castelul Corvinilor.

Festivalul „Hunedoara lirică” va înlocui „Opera Nights”, pentru care Consiliul Judeţean a renunţat la finanţare

Un festival de operă organizat de Teatrul de Artă Deva, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, va avea loc în perioada 16 - 20 iulie 2017. Evenimentul va înlocui Festivalul Opera Nights, programat în aceeaşi perioadă, pentru care Consiliul Judeţean Hunedoara a renunţat să mai acorde finanţare. Consiliul Judeţean va finanţa noul festival.

VIDEO DacFest 2016: sărbătoare la Măgura dacilor de pe Valea Mureşului

Sute de oameni au urcat în acest sfârşit de săptămână la Măgura Uroiului, locul de desfăşurare al DacFest 2016. Oaspeţii festivalului au fost invitaţi să intre în atmosfera luptelor purtare în urmă cu aproape două milenii în ţinuturile Carpaţilor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele