Un tânăr de 19 ani, reţinut în cazul jafului produs la o casă de amanet din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut, vineri dimineaţă, pentru tâlhărie, în cazul jafului produs joi la o casă de amanet din municipiul Hunedoara, poliţiştii găsind hainele cu care acesta era îmbrăcat în momentul jafului, dar şi spray-ul irritant-lacrimogen cu care a pulverizat înspre vânzătoare.

Potrivit purtătoruluid e cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, agentul principal Adriana Voinea, citat de Mediafax, tânărul a fost prins, vineri dimineaţă, într-un apartament nelocuit din Hunedoara, care aparţine familiei sale. "Au fost găsite şi hainele cu care a fost îmbrăcat în momentul comiterii faptei şi spray-ul iritant-lacrimogen folosit. Mihai B. de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie", a declarat Voinea.

Tânărul, despre care apropiaţii spun că este consumator de etnobotanice, s-a întors de curând din Spania, el declarându-le poliţiştilor că lipsa banilor l-a determinat să încerce să fure din casa de amanet.

Tânărul, care nu purta cagulă, a intrat, joi dimineaţă, într-o casă de amanet de pe strada George Enescu din municipiul Hunedoara şi a pulverizat spray iritant-lacrimogen în faţa vânzătoarei, după care a fugit cu mai multe bijuterii. În urma incidentului, vânzătoarea de la casa de amanet a fost transportată la spital, întrucât avea usturimi la ochi, iar de acolo a fost dusă la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara pentru a da declaraţii.

Ulterior, poliţiştii au dat publicităţii semnalmentele bărbatului, în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Pe imagini se observă cum bărbatul pulverizează spray iritant-lacrimogen în faţa vânzătoarei, iar dintr-o încăpere alăturată intră administratorul casei de amanet, care îl suprinde pe bărbat, iar acesta se sperie şi fuge.

Casa de amanet a mai fost jefuită, la sfârşitul anului 2007, când o vânzătoare a fost împuşcată de două ori de două persoane, care au furat mai multe bijuterii din aur.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?