Un bărbat dat dispărut de familie a fost găsit spânzurat în pădurea satului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui bărbat de 49 de ani, din satul Mesteacăn, a fost descoperit de localnici într-o pădure de la marginea localităţii. Cu o zi în urmă, familia l-a dat dispărut pe bărbat, iar mai multe echipe de poliţişti şi angajaţi ai Inspetcoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au fost mobilizate pentru a-l depista.

Un bărbat de 49 de ani a fost găsit spânzurat la o zi după ce familia l-a dat dispărut, iar autorităţile s-au mobilizat pentru depistarea acestuia. De sâmbătă dimineaţa, poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au împânzit împrejurimile satului Mesteacăn, în căutarea hunedoreanului plecat voluntar de la domiciliul său din sat.

A fost dat chiar şi în urmărire naţională, însă duminică, la o zi după semnalarea dispariţiei acestuia, i-a fost găsit cadavrul într-o pădure situată de la marginea localităţii.

„Cadavrul bărbatului nu prezenta urme de violenţă şi nu sunt indicii cu privire la comiterea vreunei infracţiuni asupra sa, existând posibilitatea ca decesul acestuia să fi survenit în urma  asfixiei mecanice prin spânzurare. Trupul a fost preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii. A fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a stabili motivul care l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Poliţista „sexy şi rea”. Mărturia şocantă a tânărului implicat în bătaia din ştrand: „Atena m-a lovit cu pumnii şi mi-a spus că descarcă pistolul în mine”

Tânărul reclamat că a bătut o poliţistă din Orăştie, în faţa mamei ei, a mărturisit că Atena Bănuţ, presupusa victimă, şi-a provocat singură zgârieturile, însă, mai grav, l-a fi lovit cu pumnii şi palmele şi l-a ameninţat că îl va împuşca. Scandalul s-a petrecut într-un ştrand, în faţa angajaţilor şi clienţilor care au rămas uimiţi de cele văzute.

Secretul ucigaşului emo, care şi-a omorât iubita de 15 ani după o seară de dragoste. Detaliile ascunse ale crimei pasionale săvârşite cu o violenţă extremă

Amănunte înfiorătoare, ascunse până în prezent, au ieşit la iveală la opt ani de la cea mai crimă comisă de un adolescent din Hunedoara. În iulie 2008, Lucian Hoară şi-a ucis fosta iubită dintr-un motiv pe care l-a ţinut sub tăcere. Hoară a fost eliberat în urmă cu doi ani şi a încercat să îşi refacă viaţa după şase ani petrecuţi în detenţie, în timp ce foştii apropiaţi ai victimei sale au rămas îndureraţi pentru întreaga viaţă.

Secretul înfiorător al celor mai odioşi ucigaşi de copii: au batjocorit un elev de 6 ani şi i-au ascuns cadavrul două luni, dar o copilă le-a scăpat miraculos

Doi criminali speră să scape din închisoare după violarea şi uciderea unui copil de 6 ani. Victima a fost sugrumată, iar cadavrul i-a fost ascuns în albia unui râu. Totul a fost dezvăluit după ce unul dintre ucigaşi a mai violat o copilă, de 7 ani, şi a sugrumat-o cu o curea, aruncând-o apoi într-un bazin. Fata a supravieţuit miraculos.

Cererea şocantă a ucigaşului condamnat la 27 de ani de închisoare după violarea şi asasinarea unei femei. De ce vrea tânărul deshumarea cadavrului

David Andronic, tânărul condamnat la 27 de ani de închisoare pentru violarea şi uciderea unei femei, într-un lan de porumb, a cerut în instanţă deshumarea cadavrului. El susţine că nu este vinovat de crimă şi poate demonstra acest lucru, la trei ani după comiterea ei.

Planul secret al uciderii elevei de 17 ani al cărei cadavru a fost tranşat şi aruncat în Mureş. Cum a procedat Aurel Enea, criminalul sadic care a negat totul

Detalii înfiorătoare ies la iveală la aproape un deceniu de la uciderea unei adolescente de 17 ani, din Petroşani, al cărui cadavru a fost tranşat şi ascuns şi din care doar câteva bucăţi au mai fost găsite. Planul secret al crimei, conceput de Aurel Enea, arată cum a premeditat acesta tragedia, crezând că va reuşi să ascundă toate urmele.

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei.

Mai multe pentru tine:
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”