Tradiția vopsirii ouălor de Paște. Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Tradiţia spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii

O altă variantă fiind aceea că Sfânta Fecioară Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, care s-au însîngerat stând sub cruce. Se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: ‘’Când va învia cocoşul pe care-l mîncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus’’. Nici nu a terminat bine de vorbit şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. De Paşte, la români există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc numai ouă roşii după un anumit ceremonial, care în comunităţile rurale se păstrează fără abatere. Oul are trei părţi: vîrful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos. Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vîrstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vîrstă, care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mînă de un comesean, în timp ce rosteşte formula “Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: “Adevărat, a înviat!”

Ouă înzestrate cu de puteri miraculoase

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşte sînt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie. În dimineaţa primei zile de Paşte, copiii sînt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă, precum oul de Paşte şi curaţi precum argintul. Se crede, de asemenea, că oul roşu este apărător împotriva diavolului şi păzeşte casa de farmece. Podgorenii, pentru a-şi feri roadele de grindină, leagă primăvara viţa-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu, în Vinerea Mare. Macedo-românii pun în fereastră ouă de la Paşte, iar în Bucovina se crede că oul roşu este, alături de cruce, un simbol al biruinţei împotriva Diavolului.
Cu ouă roşii se fac descîntece pentru dureri de dinţi, de urechi sau de gît. Ouăle roşii de bibilică se întrebuinţează ca leac pentru muşcătura de şarpe şi în farmece de dragoste. Ştergarul cu care au fost şterse ouăle înroşite se păstrează un an pentru că e bun la durerea de urechi. Cojile de ouă de la Paşte trebuie le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să dea de ştire şi Blajinilor că sosesc Paştele.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț