Tineri prinşi după o spargere. Poliţiştii au alergat după unul dintre hoţi, care căra un sac de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Vulcan au fost prinşi după o spargere de magazin. Poliţiştii au alergat după unul dintre hoţi, care căra un sac de ţigări.

Luni dimineaţa, în jurul orei 2:25, o patrulă de poliţie a observat pe bulevardul Mihai Viteazu, din Vulcan, un tânăr care alerga, având asupra sa un sac. Imediat, poliţiştii l-au interceptat pe acesta şi au stabilit că este un adolescent în vârstă de 17 ani, din localitate, iar în interiorul sacului pe care îl transporta se aflau 115 pachete de ţigări furate dintr-un magazin din apropiere, după ce a spart geam).

La scurt timp, în zonă a fost identificat un alt tânăr, în vârstă de 27 de ani, din municipiul  Vulcan, care se afla pe o bancă, în apropierea magazinului din care au fost luate ţigările.

„Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Vulcan, iar în urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, a acestora. Tinerii urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor preventive. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan continuă cercetările, în acest caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

VIDEO Şoferul care a revoltat un echipaj de Ambulanţă. A şicanat autospeciala aflată în misiune

Un tânăr băut şi fără permis auto a făcut ravagii cu maşina pe străzile Orăştiei. Va fi anchetat penal

Doi bărbaţi care au urcat cu motoarele în zona alpină a Masivului Parâng au fost amendaţi de jandarmi

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online