TIMP LIBER: Parâng Open, adrenalină şi competiţie la sute de metri altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de piloţi sunt aşteptaţi să participe la Campionatul Naţional de Parapantă, care va începe sâmbătă, în Masivul Parâng. Competiţia este etapă în cadrul Cupei României şi contează pentru CIVL World Ranking System şi Paragliding World Cup.

Până în prezent, pe lista participanţilor s-au înscris aproximativ 90 de parapantişti din România, Ungaria, Bulgaria, Italia şi Serbia, numărul maxim de piloţi admişi fiind de 150. Concursul este organizat de Clubul „Air Adrenaline” din Sibiu şi Federaţia Aeronautică Română. Astfel, cei prezenţi la concurs pot urmări acrobaţii aeriene şi aterizări la punct fix.

Vreme capricioasă

Dacă vă gândiţi să faceţi o excursie în zonă, aveţi grijă la echipamentul cu care porniţi deoarece meteorologii anunţă vreme capricioasă în masivele muntoase. Deşi niciun traseu montan nu este închis, salvamontiştii atenţionează turiştii că această perioadă nu este favorabilă turelor pe munte, mai ales celor care nu sunt echipaţi corespunzător şi nu au condiţia fizică necesară.



RECOMANDARI

Sărbătoare în Munţii Orăştiei
Sâmbătă şi duminică, la Costeşti se va desfăşura o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări intitulate „Istorie, Natură, Cultură”. Prima zi a manifestărilor de la Costeşti va cuprinde o informare asupra civilizaţiei dacice din Munţii Orăştiei, un ghidaj la cetăţile Costeşti- Cetate şi Blidaru şi o prezentare a sistemului de fortificaţii din Munţii Şureanu, urmând ca de la orele 21.00 să fie organizată o discotecă în aer liber. Duminică, cu începere de la orele 11.00, va fi organizat un spectacol folcloric.

Peisaje şi portrete din Ţinutul Pădurenilor
Peisaje de o frumuseţe aparte şi portrete ale sătenilor din Ţinutul Pădurenilor sunt expuse pe simezele Galeriilor de Artă „Forma” din Deva, în realizarea artistică a lui Dan Cârjoi, un maestru al picturii religioase. Vernisajul expoziţiei a reunit specialişti de gen şi iubitori ai picturii. Specialist în pictura monumentală religioasă şi icoane, Dan Cârjoi şi-a depăşit barierele artistice şi a abordat un alt gen: peisajul şi portretul. În expoziţia de la Deva pot fi văzute 45 de lucrări, majoritatea reprezentând peisaje.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile