Sumă uriaşă pierdută de o femeie, sunată în toiul nopţii de un necunoscut care s-a recomandat „fiul ei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

O pensionară a fost înşelată de un necunoscut care i s-a prezentat drept propriul fiu şi i-a cerut o bani, pentru „a salva viaţa unor victime” dintr-un accident rutier.

O femeie de 63 de ani a fost sunată la patru dimineaţa de un necunoscut, care s-a recomandat a fi chiar fiul său şi i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu două victime. Bărbatul i-a declarat apoi că are nevoie urgentă de bani pentru a salva vieţile celor două victime şi că va trimite şoferul avocatului său, pentru a ridica banii.

Femeia a dat curs solicitării şi a înmânat 13.000 de lei unui bărbat necunoscut, care s-a prezentat la uşa apartamentului ei şi s-a recomandat ca fiind „şoferul avocatului” fiului său. Mai târziu, pensionara a luat legătura cu fiul său, care i-a spus că a fost înşelată.

„Poliţia din Hunedoara a mai fost sesizată de trei hunedoreni cu privire la faptul că, prin acelaşi mod de operare, s-a încercat inducerea acestora în eroare, în vederea obţinerii unor sume de bani necesare unor intervenţii medicale urgente. În aceste cazuri, persoanele apelate au fost vigilente şi nu au dat curs solicitărilor, motiv pentru care comiterea infracţiunii de înşelăciune a rămas în faza de tentativă”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Un vârstnic a oferit 50.000 de lei unei necunoscute, care i-a apărut la uşă cu o poveste inventată

S-au întors escrocii cu maşinile de cusut: Cum a pierdut un român 7.000 de euro

O tânără a fost reţinută după mai multe înşelăciuni: folosea „metoda accidentul” pentru a face rost de bani

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online