Spitalul din Hunedoara primeşte două milioane de euro pentru echipamente medicale noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul municipal Hunedoara. Foto: Primăria Hunedoara.

Spitalul municipal din Hunedoara poate achiziţiona aparatură medicală în valoare de două milioane de euro, din fonduri europene.

Spitalul municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a obţinut o finanţare de peste zece milioane de lei (două milioane de euro) din fonduri europene, pentru achiziţia de aparatură medicală.

Aparatură medicală modernă donată maternităţii Spitalului judeţean din Deva

Performanţă medicală la spitalul din Deva. A patra prelevare de organe din acest an

Problema nerezolvată a spitalului din Deva după investiţii de 100 de milioane de lei. Ce soluţii sunt propuse

Ajutorul financiar nerambursabil a fost accesat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), după ce unitatea medicală a depus un proiect care viza creşterea capacităţii sale de a gestiona criza sanitară Covid – 19 şi limitarea răspândirii virusului şi a efectelor acestuia, prin asigurarea unor servicii medicale la standarde ridicate.

„Prin acest proiect, vom reuşi să decontăm din bani europeni, în condiţii perfect legale, aparatură deja cumpărată în valoare de aproximativ 600.000 de euro şi să cumpărăm alte dispozitive, aparate şi sisteme tehnice medicale noi, în valoare de 1,4 milioane de euro”, a declarat Radu Budae, managerul Spitalului municipal Hunedoara.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, din fondurile europene, vor fi suportate costurile pentru o parte dintre dotările achiziţionate de la începutul pandemiei şi până acum (injectomate, aparate de ventilaţie pentru transport, aparate de ventilaţie mecanică de înaltă performanţă, platforma integrată de biologie moleculară RT PCR, aparate de micronebulizare etc.) şi vor fi achiziţionate alte aparate şi sisteme medicale de care spitalul din Hunedoara are mare nevoie (un computer tomograf nou cu 128 de slice-uri, unitate de resuscitare neonatală, sisteme de monitorizare a pacienţilor neonatali, injectomate, videolaringoscop, nebulizatoare pentru aeromicrofloră, paturi electrice.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretul sumbru al regimului Ceauşescu. Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi

Povestea tragică a Evei, fetiţa cu HIV înfiată în 1990 de o familie de americani dintr-un orfelinat al Văii Jiului

Infernul copiilor abandonaţi, descoperit de americani în era post-Ceauşescu: „E un lagăr al morţii” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată