Sex în penitenciar între deţinuţi. Tânărul care a abuzat sexual doi copii s-a întors la vechile obiceiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au respins cererea de eliberare condiţionată a unui deţinut condamnat pentru agresarea sexuală a doi minori. Au considerat că tânărul aflat în penitenciar din anul 2012 nu s-a reabilitat, întrucât a făcut sex în detenţie, cu un alt deţinut.

Un tânăr din Hunedoara, condamnat la zece ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a doi minori, a cerut eliberarea condiţionată, după şase ani petrecuţi în detenţie. Magistraţii au respins solicitarea bărbatului în vârstă de 31 de ani, pe motiv că nu şi-a schimbat comportamentul deviant, în anii petrecuţi până în prezent în detenţie.

„Contestatorul a fost condamnat pentru viol, fapta constând în aceea că a întreţinut relaţii sexuale anale cu un minor, în prezenţa altui minor, faptă ce denotă comportament sexual deviant. Pe parcursul detenţiei a avut o abatere disciplinară constând în întreţinerea de acte sexuale cu un alt deţinut, în prezenţa altor persoane. A făcut astfel dovada că, în continuare, are comportament sexual deviant şi dacă ar fi pus în libertate ar constitui un real pericol pentru comunitatea unde ar urma să trăiască. Nu se pune problema de a fi liberat condiţionat la acest moment”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Hunedoara. Tânărul, a cărui pedeapsă expiră în 19 mai 2021, îşi poate reînnoi cererea în 2019.

În 12 mai 2012, în jurul orei 14,30, în timp ce se deplasau spre un magazin de pâine din apropierea clădirii dezafectate a fostei autogări din Hunedoara, doi minori au fost acostat de bărbat, care le-a oferit bani pentru a-l urma în incinta clădirii părăsite, se arată în dosarul condamnatului. Cei doi copii, cu vârste de 11 ani, l-au urmat pe tânăr crezând că acesta îi va pune să culeagă cireşe din cireşul aflat lângă clădire, însă după ce au intrat în incinta fostei autogări, inculpatul i-a pus pe minori să se dezbrace. Unul dintre copii a fost agrest, pentru că nu a răspuns comenzii. Cei doi copii au fost molestaţi, unul dintre ei fiind obligat să întreţină relaţii sexuale cu bărbatul.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Şeful de post care a provocat un accident cu maşina Poliţiei, anchetat de Parchet. Ce alcoolemie avea poliţistul

Un bărbat a fost înşelat de escroci după ce a crezut că a câştigat 500.000 de dolari

Banda de tâlhari care a terorizat elevii mai multor şcoli a fost condamnată. Cum au fost jefuite victimele

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil