Scrisoarea lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiţiei: „Eu nu vreau graţiere şi nici amnistie, domnule ministru!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Berbeceanu. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, adresată ministrului Justiţiei, Florin Iordache, în care solicită ca procesul său să se judece până la capăt, fără ca propunerile noilor reglementări privitoare la graţiere şi amnistie să se aplice.

Traian Berbeceanu a publicat pe pagina sa de Facebook, o scrisoare către ministrul Justiţiei, Florin Iordache, pe tema ordonanţelor graţierii şi  amnistiei.

„Stimate domnule Ministru al Justiţiei, Aş vrea să ajung ziua când, în dosarul în care am fost inculpat nevinovat, un complet de judecători ai Înaltei Curţi vor pronunţa o hotărâre definitivă! Aş vrea ca în acest fel să îmi fie apărate reputaţia şi onoarea, să îmi fie redată demnitatea! Aş vrea să lăsaţi Înalta Curte să poata să facă asta! Eu nu vreau graţiere şi nici amnistie, domnule ministru! Mi-aş dori ca cei care mi-au distrus viaţa şi cariera să fie la rândul lor judecaţi până la capăt! Mi-aş dori domnule ministru, ca cei care mi-au hăituit familia, mi-au chinuit soţia şi copilul, mi-au umilit părinţii, să plătească! Mi-aş dori ca cei care au dezintegrat cea mai performantă echipă a Poliţiei Române să fie judecaţi până la final! Nici pentru ei nu vreau, nici amnistie, nici graţiere!

Ar fi normal, domnule ministru, ca cei care prin sfidarea legii i-au sprijinit pe ticăloşii care m-au executat şi linşat public, aceia care au susţinut abuzul în serviciu al acestora săvârşind alte abuzuri în serviciu, să ajungă să dea socoteală pentru faptele lor, chiar dacă prin acestea nu au creat un prejudiciu patrimonial!... Nu "banii" contează la acest gen de fapte, domnule ministru! Nu-mi răpiţi acest drept, domnule Ministru al Justiţiei!

Am aşteptat şi am sperat trei ani şi jumătate să se facă dreptate! Am fost ţinut departe de locul meu de muncă, de echipa mea, trei ani şi jumătate! Am făcut "naveta" sute de mii de kilometri între Instanţe şi Parchete, am cheltuit, timp de trei ani şi jumătate, ultimul bănuţ al familiei, pentru a putea să susţin prezenţa mea în proces! Trei ani şi jumătate este foarte mult, domnule ministru! Trei ani jumătate au fost o pedeapsă grea, domnule ministru, pe care nimeni nu a graţiat-o! A trebuit să o execut "zi la zi", domnule Ministru al Justiţiei!”, a scris comisarul şef Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

Găsit nevinovat, după trei ani

În iunie 2016, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă, în dosarul în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. „Am primit aflarea veştii cu sentimentul că s-a făcut dreptate. Singurul meu obiectiv este să revin în cadrul BCCO, să mă întorc la echipa mea şi la colegii mei”, declara Berbeceanu. Sentinţa în dosarul în care celebrul poliţist a fost arestat în 2013 nu este definitivă.

Poliţistul anului din 2007
Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”. Potrivit rechizitoriului, acestui dosar, circa 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi de pe platforma siderurgică a Hunedoarei. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de Traian Berbeceanu şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procesul este judecat şi în prezent la Tribunalul Bistriţa Năsăud.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Fenomenul Traian Berbeceanu. Zeci de oameni au stat la coadă pentru a-i mulţumi poliţistului pentru munca sa

Traian Berbeceanu a fost întâmpinat cu aplauze şi mulţumiri la întâlnirea inedită cu hunedorenii, care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Deva. Zeci de oameni au dorit să îi arate aprecierea şi susţinerea fostului şef al BCCO Alba, pe care recent, instanţa de fond l-a găsit nevinovat într-un dosar în care anchetatorii săi au fost condamnaţi.

EXCLUSIV Traian Berbeceanu, primele declaraţii după achitare: „Singurul meu obiectiv este să revin în BCCO“

Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă. Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Traian Berbeceanu a declarat, pentru adevarul.ro, că a primit prima sentinţă a ÎCCJ cu sentimentul că s-a făcut dreptate.

Traian Berbeceanu a fost achitat, iar foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi la închisoare. Ioan Mureşan a primit cea mai mare condamnare

Traian Berbeceanu, fost şef al BCCO Alba, a fost achitat în dosarul penal în care a fost judecat pentru favorizarea unor grupări infracţionale, iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €