Scandal într-o familie din Hunedoara, cu urmări grave: două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL. ARHIVĂ.

Un bărbat este anchetat de poliţişti după ce şi-ar fi bătut mama şi sora, în urma unui scandal izbucnit luni dimineaţa.

Luni dimineaţa, în jurul orei 1, poliţiştii din Hunedoara au fost chemaţi în ajutorul unei femei din municipiu, care au fost agresate de fiul ei.

„Patrula de siguranţă publică care s-a deplasat la faţa locului a aplanat conflictul şi a stabilit faptul că între reclamantă  şi fiul eu, un hunedorean în vârstă de 49 de ani,  a avut loc un conflict verbal care a degenerat, iar între cei doi a intervenit fiica femeii,  moment care bărbatul le-a lovit pe cele două femei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeaţean Hunedoara.

Cele două femei au primit  îngrijiri medicale la faţa locului de la un echipaj al ambulanţei, în timp ce faţă de bărbat poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu. „În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Hunedoara interbelică văzută de Mihai I: Călătoria prinţului la Castelul Corvinilor şi în Uzinele de fier

Straja, cel mai căutat loc din Munţii Vâlcan. Splendoarea de iarnă din staţiunea numită „perla Văii Jiului“

Vacanţă de vis în „Palma lui Dumnezeu“, locul în care retrăieşti iernile de altădată FOTO VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani