Sancţiuni "apă de ploaie" pentru profesorii care au supravegheat bacalaureatul la Geoagiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supraveghetorii examenului de bacalaureat din Geoagiu au primit cinci ani interdicţie la examene. În timp ce inspectorii şcolari spun că nu au putut lua măsuri mai dure, iar dascălii refuză să comenteze, elevii se plâng că au fost sacrificaţi mai rău ca nişte miei.

Cinci ani interdicţie de a mai participa la orice fel de examen naţional.

Aceasta este pedeapsa primită de cei peste 20 de profesori care au supravegheat examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic „Alexandru Borza” din Geoagiu, unde 111 elevi au fost prinşi cu fiţuici la proba de matematică. Aceeaşi sancţiune au primit-o şi membrii comisiei, dar numai pentru trei ani.

Pe plan administrativ, măsurile luate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara înseamnă avertismente scrise.

Am stabilit aceste sancţiuni pe baza faptului că persoanele în cauză nu şi-au îndeplinit sarcinile şi atribuţiile prevăzute de metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Nu am putut să luăm măsuri mai dure, precum tăieri salariale sau excludere din învăţământ, pentru că nu am putut dovedi sută la sută gravitatea faptelor. Profesorii au spus că nu au cunoştinţă cine a dus elevilor subiectele rezolvate, iar din înregistrările video nu am putut extrage fapte veridice care să dovedească contrariul”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru.

Profesorii nu comentează
Acesta a adăugat că pedeapsa impusă se explică şi prin faptul că dascălii nu au mai avut până acum nicio abatere sau sancţiune, iar ancheta instituţiei pe care o reprezintă poate merge doar până la un anumit nivel, întrucât  nu dispune de aceleaşi intrumente de cercetare precum Poliţia sau Parchetul.

Dacă stabileam sancţiuni mai aspre, riscam să fim atacaţi în instanţă, întrucât nu avem probe care să susţină solid gravitatea faptelor”, a precizat Alexandru Lăutaru.

Pus la curent cu deciziile Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ioan Stoicoiu, preşedintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Orăştie, de care a aparţinut centrul de evaluare din Geoagiu, s-a arătat surprins.

La Geoagiu, vicepreşedintele Claudiu Voina a avut drept de ştampilă şi a răspuns de subcomisia de acolo. Ştiu că, la un momendat, s-a discutat despre neglijenţă în serviciu şi tăieri salariale. Ancheta s-a făcut de către inspectori, deci nu pot comenta în niciun fel sancţiunile date, pentru că nu am niciun amestec cu ce s-a întâmplat”, a declarat Ioan Stoicoiu. Căutat în mai multe rânduri, vicepreşedintele comisiei din Geoagiu, Claudiu Voina, nu a răspuns la telefon. În ceea ce priveşte ancheta procurorilor cu referire la acest caz, aceasta este încă în desfăşurare.

„A fost un joc la nivel înalt, noi suntem cei sacrificaţi”
În tot acest context, elevii se plâng că ei sunt singurii care suferă cu adevărat. Toţi cei 111 candidaţi prinşi cu fiţuici vor fi nevoiţi să susţină din nou examenul abia în sesiunea de toamnă a anului viitor.

Noi suferim cel mai mult. A fost un joc la un nivel mult mai înalt, noi am fost în primul flanc şi am fost primii sacrificaţi. Nu este în interesul nostru ca profesorii să fie pedepsiţi, promovaţi sau avansaţi. Noi vroiam să dăm examenul în toamna aceasta, lucru care nu se poate. În plus, niciuna dintre celelalte probe susţinute şi promovate nu ne este recunoscută. Trebuie să luăm totul de la capăt”, a declarat Larisa Giurgiu, şefa de promoţie de la liceul din Geoagiu.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”