Punct de prim ajutor SMURD inaugurat la Sarmizegetusa Regia. Va funcţiona în zilele cu număr mare de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Sarmisegetusa Regia va fi amplasat, la nevoie, un echipaj medical pregătit să acorde ajutor turiştilor care vizitează cetatea dacică, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Prima misiune a echipajului de urgenţă a avut loc de 1 Mai, când aproape 1.500 de turişti au vizitat aşezarea.

În 1 mai, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a trimis, pentru prima dată, un echipaj SMURD la intrarea în Sarmizegetusa Regia, datorită numărului mare de turişti, care au vizitat aşezarea.

„Cea mai apropiată resursă medicală se află în municipiul Orăştie, situat la peste 40 de kilometri de Sarmisegetusa Regia. Mai mult, în zona cetăţii dacice nu există semnal la telefoanele mobile, motiv pentru care solicitarea, la nevoie, a unui echipaj medical se realizează cu mare dificultate şi întârziere”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Misiunea de la Sarmisegetusa Regia a fost o premieră însă, în viitor, în zilele în care se anticipează prezenţa unui număr mare de turişti va fi amplasat un echipaj de prim ajutor pregătit să acorde asistenţă medicală, au completat reprezentanţii ISU Hunedoara.

Sarmizegetusa Regia face parte din ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Fosta capitală a Regatului dac esta unul dintre cele mai populare monumente istorice ale României. Sarmizegetusa Regia a fost centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100. Anul trecut peste 60.000 de turişti au vizitat ruinele fostului oraş antic.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mafia aurului dacic, înţesată cu poliţişti şi securişti. Cum s-a transformat Sarmizegetusa Regia în noul El Dorado

Sarmizegetusa Regia a devenit un „El Dorado“ al căutătorilor de comori dacice. Fiecare descoperire a stârnit fascinaţia românilor, dar şi o muţime de controverse. Zeci de infractori, printre care s-au numărat şi foşti oameni ai legii, au creat o adevărată mafie a aurului dacic pe care l-a exploatat şi vândut în interes propriu, iar numeroase artefacte au dispărut definitiv de pe teritoriul ţării.

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia: de unde provin lupii înaripaţi şi ce simbolizează fioroşii grifoni, ilustraţi pe artefactul antic, unic în lume

Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate.

FOTO Imagini unice cu descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia ţinută „la secret“ timp de doi ani: matriţa antică a bijutierului din capitala Daciei

Imagini în care este înfăţişată cea mai importantă descoperire arheologică realizată în ultimii ani în Sarmizegetusa Regia au fost publicate, în premieră, la doi ani de la data descoperirii comorii arheologice. Fotografiile caree înfăţişează matriţa bijutierului din fosta capitală a Daciei preromane au fost realizate de Vladimir Brilinsky, omul care a descoperit obiectul misterios.


 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!