Premieră de sezon în staţiunile montane din Valea Jiului: liber pe toate pârtiile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După îndelungi aşteptări, se pare că rugăciunile cabanierilor din staţiunile montane Straja şi Parâng au fost ascultate. Astăzi, este pentru prima dată în acest sezon când toate pârtiile de schi au putut fi deschise

Zăpada căzută în aceste zile a creat cadrul perfect pentru amatorii de sporturi de iarnă. Este pentru prima dată în acest sezon când toate pârtiile din Straja şi Parâng au putut fi deschise. Iar bucuria cabanierilor din cele două staţiuni montane ale Văii Jiului nu se opreşte aici. Aproximativ 2.000 de turişti sunt aşteptaţi, începând de astăzi, pentru a-şi petrece week-endul.  “Zăpada pe pârtii măsoară între 50 de centimetri şi un metru. Am făcut ultimele probe pentru a pune şi tunurile de zăpadă în funcţiune astfel ca toţi turiştii care vin la Straja să poată schia pe pârtia care-i convine. Toate cele şapte pârtii sunt deschise”, a declarat, Emil Părău, unul dintre investitorii din Staţiunea Straja.Gradul de ocupare al cabanelor se apropie de 100 la sută.

Şi în Parâng situaţia este foarte bună. “Vremea e frumoasă, e bună pentru schi. Nu există risc de avalanşă în Parâng, astfel că turiştii sunt în siguranţă”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Parâng.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele