Prefecţii vin și pleacă, reclamagiii rămân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu instalarea în post, fiecare prefect preia şi veşnicii procesomani care fac anticameră pe holurile instituţiei. Pot fi numiţi „aceşti frumoşi nebuni ai micilor oraşe”. Oameni care de ani de zile bat la uşa Prefecturii cu probleme închipuite.

Au zeci de procese pierdute în instanţă, dar nu renunţă. Au impresia că sunt victimele unui complot universal. Că nimeni nu le dă dreptate. Şi, invariabil, ajung cu toţii în acelaşi loc: biroul prefectului. Lista hunedorenilor care de ani de zile bat sediile redacţiilor, ale Poliţiei şi ale Prefecturii este lungă.

Genoviţa Duma (58 de ani) a intentat până în prezent peste 300 de procese. Pe lista neagră a hunedorencei se află vecini, primari, magistraţi, avocaţi şi instituţii, cu care a început să se judece încă din anul 1994. Femeia se orientează spre plângeri, pentru care nu plăteşte taxe de timbru şi refuză să achite cheltuielile de judecată.

Pe holurile instanţelor devene, apariţia Genoviţei, care poartă cu ea două sacoşe încărcate cu acte, provoacă deja teamă. Femeia a ajuns să fie evitată chiar de către avocaţi, iar pe judecători, susţine ea, i-a reclamat la instanţele superioare pentru că ar fi pierdut procesele din cauza lor. La uşa Prefecturii bate cam o dată pe lună. „Discut cu ea şi încerc să găsesc o cale de comunicare. Pe moment ne înţelegem. Dar revine”, a spus prefectul Attila Deszi. Ioan Mâlcomiş este sigur că medicul refuză să-i aprobe gradul de invaliditate de care are nevoie pentru pensia lui. „Am toate actele, dar medicul e corupt”, crede Mâlcomiş. Bătrânul bate la poarta fiecărui prefect nou numit.

Un alt client fidel al Prefecturii este Ioan Chiorean, din Hunedoara. Bărbatul este convins că este iradiat şi urmărit de Securitate. „Ca să-l liniştesc am trimis acasă la el o comisie care să-i verifice nivelul de radiaţii din casă. S-a mai calmat, dar o ţine una şi bună cu urmăritul”, spune Attila Deszi.

O „moştenire” care trece de la prefect la prefect

Fostul prefect al judeţului, Dorin Gligor, cunoaşte fiecare caz în parte. „Veneau şi la mine. Îi tratam cu atenţie şi încercam să le ofer o soluţie, măcar pentru un timp. Sunt personaje arhicunoscute. Sunt un fel de «moştenire» a Prefecturii. Noi plecăm şi îi lăsăm celui care vine în urma noastră”, a spus Dorin Gligor.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent