PORTRET: Izabela Egri, eleva "Miss Popularitate" vrea să devină aviatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Izabela a obţinut titlul de Miss Popularitate după ce o colegă de clasă a invitat-o să o însoţească la unul dintre târgurile de nunţi din această iarnă, unde adolescenta a prezentat o rochie de mireasă.

PROFIL
Născută: 26.06.1991, Hunedoara
Educaţie: Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara, elevă în clasa a XII-a
Performanţă: câştigătoarea titlului Miss Popularitate la concursul de frumuseţe Miss Hunedoara 2010

La 18 ani, lipsită de orice experienţă în modeling, Izabela Egri a câştigat premiul Miss popularitate la concursul Miss Hunedoara 2010.

Spune că, deşi din afară a face câţiva paşi pe un podium nu pare foarte dificil, pentru fetele implicate în eveniment a fost de-a dreptul obositor. „A durat câteva ore bune, am făcut şi repetiţii, aşa că s-a adunat oboseala. Era prima oară când eram pe tocuri, pentru că eu nu mai am niciun fel de experienţă în modeling şi am avut destule emoţii”, a povestit Izabela.

Turism şi aviaţie
Deocamdată, hunedoreanca studiază la o clasă de turism, unde face şi engleză intensiv, dar vrea ca studiile universitare să le urmeze la aviaţie. Încă în febra examenelor de absolvire a liceului, Izabela spune că a ales să facă facultatea la Braşov, după ce o cunoştinţă a venit cu ideea asta. „Fiecare dintre noi vrea să facă ceva deosebit în viaţă, iar eu nu mă văd stând toată ziua la birou şi făcând contabilitate sau completând acte”, a mărturisit tânăra.
Ştie deja că o aşteaptă teste dificile, iar pentru selecţia preliminară a trecut de cele medicale, dar urmează probele sportive şi psihologice, iar apoi admiterea propriu-zisă, cu examene la engleză şi matematică. „Se vor face şi nişte verificări în încăperi speciale: barocamera, centrifuga, astfel încât candidaţii care au rău de înălţime vor fi eliminaţi. Dacă voi fi admisă, timp de opt ani voi fi pilot militar, urmând ca ulterior să pot lucra pentru orice firmă privată din sectorul civil”, a mai spus Izabela.

Nu vrea o carieră în modeling
Spune că la competiţie, cel mai mult au contat susţinătorii ei, prietenii care au venit să o vadă şi să o încurajeze, deşi înainte de a intra în concursul Miss Hunedoara 2010 s-a sfătuit cu mama sa, care a determinat-o să participe, spunându-i că nu are ce pierde, chiar dacă nu va obţine niciun premiu. Adolescenta mărturiseşte că surprinzător a fost şi pentru ea premiul obţinut, deoarece nu credea că are vreo şansă să fie desemnată câştigătoare.
Mai mult, Izabela spune că, deşi va mai participa la prezentări sau la alte concursuri, dacă i se va oferi ocazia, nu vrea să facă o carieră în modeling. „Rămân la gândul meu, de a face aviaţie. La noi, în România, fetele care sunt modele nu sunt foarte bine văzute, fiind percepute şi etichetate ca nişte persoane lipsite de seriozitate”, a declarat frumoasa hunedoreancă.

Întrebări şi răspunsuri

Care este modelul tău în viaţă?
Mama. Părinţii mei amândoi m-au susţinut întotdeauna, dar modelul meu este întruchipat de mama, care este o femeie foarte puternică şi are multă încredere.

Mama ta este de acord să faci aviaţie?
Nu îşi doreşte asta şi îşi face probleme, ca orice mamă, dar spune că dacă asta este ceea ce-mi doresc, ea mă va susţine.

Ce-i place
„Dumeţiile, fac sport, alerg, merg la sală, ba joc chiar şi fotbal în echipa de fotbal feminin a liceului şi îmi place foarte mult să citesc deşi, în ultima vreme, din cauza examenelor, nu prea am mai avut timp de lectură”.

Ce nu-i place
„Că în Hunedoara e multă monotonie, că nu există locuri de distracţie sau alternative pentru petrecerea timpului liber. Nici măcar un cinematograf nu mai avem”, a menţionat Izabela.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova