Podul peste râul Mureş din cadrul autostrăzii Deva-Orăştie va fi cel mai mare din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autostrada Deva-Orăştie va fi una clasică, cu două benzi pe sens şi bandă de urgenţă. Va cuprinde 21 de poduri şi pasaje, punctul forte reprezentându-l podul peste râul Mureş, care va număra 720 de metri lungime.

Legătura cu actuala reţea existentă de drumuri se va face prin intermediul a trei noduri rutiere: două la capetele autostrăzii şi unul la est de Simeria.

Va exista, de asemenea, un spaţiu de servicii. Executarea lucrărilor înseamnă 800 de noi locuri de muncă.

Este un proiect foarte important. Sperăm ca cel târziu în 2013, aşa cum este prevăzut, să fie executat, iar lucrurile să meargă mai bine comparativ cu ce s-a întâmplat până acum cu autostrăzile din România”, a declarat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. 

Prezentă ieri la demararea lucrărilor, aceasta a dat asigurări că descărcările arheologice nu vor da peste cap termenele de execuţie.


Autostrada Deva-Orăştie face parte din coridorul trans-european IV: Nădlac-Timişoara-Lugoj-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa.


Aceasta va număra 32,5 kilometri, prima secţiune (Simeria-Orăştie) urmând a fi finalizată în august 2012, iar cea de a doua (Deva-Simeria) în luna februarie 2013.

Valoarea contractului depăşeşte 177 milioane de euro, din care peste 108 milioane de euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene, diferenţa fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările sunt realizate de firmele Strabag şi Straco. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente