Percheziţii în Valea Jiului. Trei tineri au fost reţinuţi pentru spargeri: pagube de 56.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri acuzaţi de spargeri la societăţi comerciale au fost reţinuţi de poliţişti, în urma unor percheziţii efectuate în Petroşani şi Petrila.

Poliţiştii au organizat, duminică, o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului Petroşani şi a oraşului Petrila, în scopul identificării persoanelor care sustrag bunuri din societăţi comerciale. În cadrul acţiunii, la care au participat peste 25 de poliţişti, şi care a beneficiat şi de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au fost  efectuate trei percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite că au comis infracţiuni de furt calificat. 

„Poliţiştii au ridicat mai multe bunuri (electronice, cosmetice şi produse alimentare - susceptibile că provin din comiterea de furturi) şi au condus la sediul Poliţiei trei tineri (doi în vârstă de 18 ani şi unul de 23 de ani), cu privire la care urmează a fi extinse cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. Cei trei, în perioada septembrie-2019 – ianuarie 2020, au comis mai multe infracţiuni de furt calificat din societăţi comerciale, pe timpul nopţii şi prin efracţie, prejudiciul total cauzat fiind estimat la peste 56.000 de lei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorulde cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Faţă de cei trei, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, aceştia fiind cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat. Ei vor fi prezentaţi procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Ani grei de închisoare pentru un martor în dosarul Berbeceanu. Ce pedepse au primit „baronii fierului”

Atenţie, şoferi de pe Autostrada A1: pericole neaşteptate pândesc la tot pasul. CNAIR pusă la plată după accidentul cu un urs

O femeie a pierdut economiile de-o viaţă după ce a lăsat în casă o escroacă: pagube de mii de euro

Mai multe pentru tine:
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi