Pelerinii lui Arsenie Boca au scăpat de blocajele de pe drumul spre Prislop. Autorităţile au găsit soluţia după doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Silvaşul de Sus au fost montate semafoare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Deşi lucrările de modernizare a şoselei spre Mănăstirea Prislop, locul de veci al duhovnicului Arsenie Boca, sunt departe de a fi realizate, autorităţile au găsit totuşi o soluţie pentru a preveni blocajele din trafic, înregistrate deseori în satul Silvaşul de Sus, aflat la patru kilometri de mănăstire.

Primele măsuri care previn blocajele de circulaţie din satul Silvaşul de Sus, aflat în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au fost luate la peste un an şi jumătate de la începerea lucrărilor de modernizare a şoselei. Au fost montate semafoare pentru dirijarea traficului rutier, astfel că pe o porţiune de circa 500 de metri, în Silvaşul de Sus, se circulă alternativ, pe un singur sens. La sfârşit de săptămână, traficul rutier pe Drumul judeţean 687 K spre Mănăstirea Prislop devenea au adevărat calvar pentru miile de şoferi care folosesc, zilnic, şoseaua, singura care duce la mănăstirea unde se află mormântul duhovnicului Arsenie Boca.

Lucrările de reabilitare a celor şapte kilometri ai drumului judeţean spre Mănăstirea Prislop au început în toamna anului 2015, iar valoarea investiţiei depăşeşte opt milioane de lei. Constructorii au fost acuzaţi că au lucrat într-un ritm lent şi fără a face construcţii de calitate.

Un proiect întârziat

La aproape doi ani de la demararea proiectului, drumul nu a fost încă asfaltat, iar gropile numeroase creează disconfort şoferilor.

„Au fost identificate zone unde din cauza drumului îngust se blochează circulaţia permanent. O zonă este  cea de la ieşirea din Silvaşul de Sus spre Mănăstirea Prislop unde sunt doua curbe succesive în pantă, una fiind la 90 de grade. O altă zonă este zona comercianţilor, unde din cauza drumului îngust şi din cauza faptului că tarabele sunt amplasate foarte aproape de drumul judeţean DJ 687 K, iar cei care vin sau pleacă de la mănăstire opresc autoturismele în zona tarabelor, îngreunând astfel şi mai mult circulaţia rutieră. Riscurile generate de blocajele circulaţiei sunt timpi mai mari de reacţie a forţelor de intervenţie şi a ambulanţelor”, informa Prefectura Hunedoara, în zilele dinaintea Sărbătorii Paştelui.

La finalul proiectului, traficul între Silvaşul de Jos şi Mânăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime minimă de şase metri. Pe o porţiune de un kilometru, drumul va avea o bandă suplimentară destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului va fi de nouă metri.

Biserica Mănăstirii Prislop are o vechime de peste şase secole. Aşezarea are numeroase legende, însă celebritatea i-a fost dată de faptul că aici a slujit şi se află înmormântat Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei.


Vă recomandăm şi:

Autobiografia părintelui Arsenie Boca, din temniţă: „Nu am dansat şi nu-mi puteam închipui aşa ceva. Cu fetele mi-am propus să nu fac nicio cunoştinţă”

Părintele Arsenie Boca a relatat, într-o declaraţie autobiografică pe care a scris-o în timpul unei anchete la care era supus în 1945, o serie de amănunte neobişnuite despre viaţa sa. În mărturia sa, călugărul îşi dezvăluie personalitatea complexă, orientată spre trăirile interioare, spre studiu, artă şi spiritualitate.

Pelerinajul la Prislop acum 90 de ani: de ce mulţimile se adunau la mănăstire cu decenii înainte de Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat părintele Arsenie Boca, a fost în ultimele secole unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Haţegului. O mulţime de legende s-au ţesut în jurul ei, iar fotografiile vechi de aproape un secol arată că şi în acea vreme aşezarea era foarte căutată de pelerini.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online