Pe scurt în Adevărul de Hunedoara: lovită pe trecerea de pietoni, o femeie a ajuns în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost rănită grav. (Arhivă)

Accidentul a avut loc, ieri, pe strada Ciprian Porumbescu din municipiul Deva. Victima de 54 de ani a fost acroşată pe trecerea de pietoni de un şofer de 30 de ani, din localitate.


În urma impactului, deveanca a rămas internată la Spitalul Judeţean din Deva, secţia ortopedie.

Circulaţia rutieră a fost pusă în pericol şi în oraşul Haţeg. Un şofer de 53 de ani a fost prins la volan cu o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauza i s-a întocmit dosar de cercetare penala pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală,  bărbatul fiind cercetat în stare de libertate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Concert semnat Vasile Şeicaru

Vasile Şeicaru se va afla, în această seară, în oraşul de la poalele Cetăţii pentru a susţine un concert de colinde. Spectacolul este programat la Casa de Cultură "Drăgan Muntean", începând cu ora 19.00. Biletul de intrare costă 20 de lei.


Workshop naţional pentru turism arheologic

Consiliul Judeţean Hunedoara găzduieşte, timp de două zile, workshop-ul naţional “Turismul cultural şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic în judeţul Hunedoara”.

Pe lângă partea teoretică, iniţiativa include o vizită de lucru la ruinele romane din localităţile Sarmizegetusa şi Geoagiu.

Proiectul finanţat de Uniunea Europeană prevede sprijinirea administraţiei judeţene pentru îmbunătăţirea de lungă durată a turismului cultural-arheologic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA