Pădurea de castani comestibili, atracție turistică neobișnuită. Locul din Ținutul Pădurenilor este plin de secrete VIDEO

Pădurea de castani comestibili de la Ghelari, considerată o raritate în România, se numără printre atracțiile neobișnuite ale Ținutului Pădurenilor, din județul Hunedoara.

O pădure de castani comestibili rodește la marginea satului Ghelari, din Ținutul Pădurenilor. Este o adevărată raritate în România.

Localnicii spun că în fiecare toamnă pădurea este căutată de turiști, veniți să culeagă castanele sau pentru a se relaxa prlimbându-se pe potecile ei. Ciupercile care împânzesc ținutul atrag și ele un număr mare de oameni.

„Anul acesta a fost secetă, iar castanele nu prea s-au făcut. Le puteți vedea pe crengile dinspre vârful copacilor. Cad și pot fi culese de pe pământ. Cele mai multe fruncte sunt seci, însă, din cauza secetei. Castanele de aici pot fi fierte sau prăjite. În ultimii ani, unii dintre castani au fost afectați de uscăciune sau au fost doborâți de vânt. Printre ei se văd crescând alte feluri de arbori, în special stejari și fagi”, spune Marusia, o femeie din Ghelari, care locuiește în vecinătatea pădurii.

Pădurea de castani comestibili se întinde pe aproape 20 de hectare și ar fi fost plantată în urmă cu peste șapte decenii, pe locul unei mai vechi plantații de castani care data de la începutul secolului trecut.

Localnicii mai în vârstă din Ghelari își amintesc cum așteptau vremea prielnică pentru scuturatul castanilor, pentru a culege fructele dulci învelite în „gube”, pline de țepi.

Secretele pădurii

Un drum asfaltat, desprins din șoseaua principală a Ghelariului coboară până la marginea pădurii de castani. De aici, mai multe poteci se strecoară printre arbori spre locurile mai puțin umblate din pădure. În vale, o cărare duce spre Poiana Alicului – locul unde ar fi existat una dintre cele mai vechi mănăstiri ridicate de români.

Unii istorici au susţinut că mănăstirea înfiinţată la începutul secolului al XV-lea şi distrusă pentru totdeauna în anul 1762 fusese ctitorită şi înzestrată cu averi de familia lui Ioan de Hunedoara.

Locul ei, unde apele pârâului Plosca întâlnesc pârâul Meriz, a fost marcat de o cruce de piatră, așezată în anul 1806 de către localnici. Monumentul a rezistat timpului, în mijlocul pădurii întinse, puţin călcată de oameni.

Codrii au păstrat și numeroase rămășișe ale fostelor mine, cariere şi atelierele metalurgice din Evul Mediu și din secolele următoare, dar şi urmele drumurilor înguste şi prăpăstioase ale fierului, pe care localnicii din Ghelari coborau în trecut la târgul Hunedoarei.

La câțiva kilometri de locurile tainice din pădure, o altă ctitorie a Huniazilor a dispărut pentru totdeauna în anii ´60. Despre biserica Huniazilor, care păstra deasupra stranei inscripţia „Iohannes XX”, cercetătorii susţin că a fost clădită la mijlocul secolului al XV-lea și, potrivit legendei, aici ar fi fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Morsinai. Biserica veche de şase secole din Cinciş a fost demolată, înainte ca satul să fie înghiţit de apele Lacului Cinciș.