O nouă zonă de joacă este construită în Parcul Tineretului din Hunedoara. Vor fi cheltuiţi 130.000 de lei pentru proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou loc de joacă este amenajat în Parcul Tineretului din Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă.

Au început lucrările la noile locuri de joacă înfiinţate în Parcul Tineretului din Huendoara. Investiţia se ridică la 130.000 de lei. Până în prezent, locuitorii Hunedoarei au trimis zeci de sesizări în care solicită administraţiei locale amenajarea sau modernizarea de părculeţe pentru copii.

Primăria Hunedoara a fost asaltată în ultimele luni cu numeroase sesizări de la localnicii nemulţumiţi de starea proastă în care au ajuns multe dintre locurile de joacă din municipiu, dar şi de insuficienţa acestora.

Oamenii se plâng că topoganele şi băncile din părculeţele pentru copii au fost vandalizate, iar în unele locuri amenajarea lor a fost deficitară. În unele lipsesc aleile care să permită accesul părinţilor cu copii aflaţi în cărucior, iar altele nu au mai fost dotate cu coşuri de gunoi.

“Am avut reclamaţii de la localnici, din toate cartierele municipiului, care au solicitat amenajarea unor noi locuri de joacă sau modernizarea celor vechi”, susţin reprezentanţii primăriei.

Lucrările la cel mai modern loc de joacă din Hunedoara au început pe un teren din Parcul Tineretului. Investiţia va fi de 130.000 de lei, iar finalizarea lucrărilor este programată pentru luna iunie a acestui an. Părculeţul pentru copii, construit în vecinătatea catedralei din parc, va fi acoperit cu un material sintetic care va preveni rănirea copiilor ce se joacă pe el.

“După această investiţie, vom mai înfiinţa, până la finalul acestui an cel puţin zece noi locuri de joacă în municipiul Hunedoara. De asemenea, am achiziţionat seturi de mobilier pentru locurile de joacă, pentru a înlocui mobilierul deteriorat”, spune primarul Hunedoarei, Viorel Arion.


Vă recomandăm şi:

Cele mai frumoase locuri de camping din Hunedoara: Poiana Pelegii şi Lacul Cinciş

Poiana Pelegii şi Lacul Cinciş se numără printre cele mai frumoase locuri de camping din judeţul Hunedoara. Poiana Pelegii este situată în Parcul Naţional Retezat şi reprezintă un loc de popas pentru turiştii care doresc să urce pe traseele montane. Lacul Cinciş se află la circa 15 kilometri de municipiul Hunedoara, la poalele Munţilor Poiana Ruscăi.

Cele mai frumoase trasee montane din Hunedoara: locurile de vis din Retezat şi ţinutul cetăţilor dacice

Hunedoara oferă călătorilor pasionaţi de excursiile pe munte un număr impresionant de atracţii turistice. Cele mai frumoase trasee montane din România pot fi străbătute în Parcul Naţional Retezat, în Munţii Orăştiei unde se află cetăţile dacice, în Masivele Parâng şi Vâlcan.

Barul din parcul central va fi demolat pentru a lăsa loc unei noi berării. Contractul prin care primăria a cedat parcul în schimbul unor băncuţe

Barul „Park Place” situat în parcul central al municipiului Hunedoara a intrat în demolare, pentru a face loc unei berării. Localul a fost ridicat în urma unei asocieri între primărie şi societatea privată a consilierului local Ovidiu Crişan, parafate în urmă cu zece ani.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani