O femeie a fost înşelată de un „valutist” în centrul Hunedoarei. A pierdut 1.100 de euro într-un moment de neatenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O hunedoreancă s-a plâns Poliţiei că a fost înşelată cu aproape 5.000 de lei, dorind să schimbe în moneda naţională 1.200 de euro. Infracţiunea s-a petrecut în centrul civic al Hunedoarei.

O femeie din Hunedoara a căzut victimă unui „valutist”, în centrul civic al municipiului. O clipă de neatenţie a costat-o aproape 1.200 de euro.

Potrivit poliţiştilor, hunedoreanca în vârstă de 47 de ani, în timp ce se afla pe bulevardul Dacia, în faţa unei case de schimb valutar, cu scopul de a schimba, în moneda naţională, suma de 1.200 de euro, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care i-a propus că îi schimbe suma de bani la un curs avantajos.

Fiind de acord, femeia i-a dat „valutistului” 1.100 de euro, iar acesta i-a numărat 4.827 de lei, bani pe care i-a verificat şi persoana vătămată şi care au fost introduşi, în grabă, în portofelul pei, chiar de către bărbat. Acesta a motivat că nu vrea să fie văzut de trecători.

După ce bărbatul a plecat, victima sa a numărat banii şi a constatat că în realitate primise doar 123 de lei. „Dându-şi seama că a fost înşelată, femeia a sesizat Poliţia, solicitând recuperarea prejudiciului”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării suspectului şi a recuperării prejudiciului, a informat IPJ Hunedoara. În ultimele luni şi alte persoane din Hunedoara au căzut victime „valutiştilor”.


Vă recomandăm şi:

Mafia aurului dacic, înţesată cu poliţişti şi securişti. Cum s-a transformat Sarmizegetusa Regia în noul El Dorado

Sarmizegetusa Regia a devenit un „El Dorado“ al căutătorilor de comori dacice. Fiecare descoperire a stârnit fascinaţia românilor, dar şi o muţime de controverse. Zeci de infractori, printre care s-au numărat şi foşti oameni ai legii, au creat o adevărată mafie a aurului dacic pe care l-a exploatat şi vândut în interes propriu, iar numeroase artefacte au dispărut definitiv de pe teritoriul ţării.

Sfaturile poliţiştilor care au luat şpagă pe DN 7: „Lângă maşina Poliţiei nu este recomandat să se poarte discuţii compromiţătoare”

O anchetă a procurorilor a oferit detalii despre plângerile din anii trecuţi depuse la Parchet, în care au fost semnalate infracţiuni de luare de mită comise de către poliţiştii rutieri care activau pe Drumul Naţional 7, Deva – Zam, în judeţul Hunedoara. Doi poliţişti au fost condamnaţi în acest an, într-un dosar de luare de mită, iar dosarul lor dezvăluie ce „sfaturi” i-au dat unui investigator sub acoperire.

FOTO Tupeul interlopului Alin Simota, „refugiat” în Dubai pentru a scăpa de închisoare. Milionarul se laudă cu viaţa în lux şi le râde în nas poliţiştilor

Aproape zilnic, Alin Simota, afaceristul din Valea Jiului dat în urmărire internaţională pentru a fi trimis în închisoare, se laudă pe pagina de Facebook cu luxul în care trăieşte în Dubai. Poliţiştii se mândresc, la rândul lor, că au reuşit localizarea sa, dar susţin că demersurile pentru aducerea sa în ţară sunt complexe, neexistând un acord de extrădare cu Emiratele Arabe Unite.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat