O familie a fost jefuită de un adolescent care a intrat peste ea în locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

Un minor de 15 ani a fost reţinut de poliţişti în urma unor percheziţii, fiind acuzat că a intrat peste o familie în locuinţă şi a jefuit-o.

Un adolescent de 15 ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a intrat în locuinţa unei familii din Lupeni, a bătut un bărbat de 41 de ani şi l-a jefuit. Minorul a furat un laptop, o geacă şi 40 de lei.

„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Lupeni au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unde minorul locuieşte fără forme legale, în urma activităţilor întreprinse fiind recuperate şi bunurile provenite din comiterea infracţiunii de tâlhărie. Totodată, minorul a fost condus la sediul Poliţiei şi audiat, faţă de acesta urmând a fi dispuse măsuri legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Motivarea eliberării fostului ministru Monica Iacob Ridzi: „Munceşte 10 ore pe zi. Doar Dumnezeu ştie ce-i în sufletul ei”

Tribunalul Cluj se va pronunţa asupra cererii de eliberare condiţionată depusă de Monica Iacob Ridzi şi aprobată în prima instanţă.  Între timp, a fost publicată motivarea prin care magistraţii Judecătoriei Gherla au decis eliberarea condiţionată. Monica Iacob Ridizi a relatat despre „calvarul” trăit în închisoare.

Sângeroasele „aventuri” ale femeii fatale din sat: şi-a ucis soacra într-o baie de sânge, iar fratele i-a fost înjunghiat în încercarea de a-i apăra onoarea

Un tânăr a fost la un pas de moarte după ce a sărit în apărarea surorii sale, care s-a plâns că se teme că va fi abuzată sexual. Un cioban l-a înjunghiat în încercarea de a se apăra de acesta. Câteva luni mai târziu, femeia pentru care cei doi s-au bătut şi-a ucis fosta soacră, lăsând-o într-o baie de sânge.

Descoperire înfiorătoare în zona unde un bărbat a fost devorat de câini. Cât de mare era haita care teroriza Valea Seacă

O razie la care au participat hingherii şi poliţiştii locali a avut loc în valea în care a fost găsit cadavrul unui bărbat, mâncat de câini. O mulţime de animale au fost capturate, iar printre ele se numărau câini agresivi, care puneau în pericol siguranţa trecătorilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani