Municipiul Deva se împrumută cu peste 30 de milioane de lei, pentru a putea finanţa investiţiile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Deva. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guţă.

Primăria Deva pregăteşte un nou împrumut: creditul se ridică la peste 30 de milioane de lei şi va fi folosit pentru finanţarea unor investiţii locale.

Municipiul Deva se împrumută cu peste 30 de milioane de lei, potrivit proiectelor de hotărâre iniţiate de primarul Florin Oancea, care vor fi dezbătute în şedinţa de Consiliu Local, din 30 august 2021.

Constructorii care reabilitează Centrul istoric al Devei au fost somaţi să se apuce de lucru

Incompetenţa autorităţilor „îngroapă” cele mai atractive zone turistice ale Hunedoarei

Lucrări de mântuială la stadionul Cetate. Gazonul a ajuns o băltoacă, pista de atletism întârziată cu un an

Unul dintre proiecte vizează aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 20.266.043 lei, din Trezoreria Statului, necesar pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Al doilea proiect vizează aprobarea unui împrumut în valoare de 10.000.000 lei din Trezoreria Statului, pentru asigurarea finanţării investiţiilor publice locale.

În prezent, potrivit administraţiei locale, municipiul Deva are în derulare un contract de credit încheiat în 15 mai 2019 cu Exim Bank - Timişoara, în valoare de 50.000.000 lei, cu o perioadă de graţie de 36 luni şi perioadă de rambursare 204 luni, iar în cursul lunii septembrie 2021 va rambursa integral un alt credit contractat în 2006, în valoare de 20.000.000 lei.

„Potrivit calculului gradului de îndatorare a bugetului local al Municipiului Deva în urmacontractării/garantării de finanţări rambursabile, întocmit la data de 28.01.2021, în anul 2021, gradul de îndatorare al U.A.T. Municipiul Deva este de 10,17 la sută, iar maximul atins va fi în anul 2023, respectiv 10,78 la sută, cu mult sub limita de îndatorare cerută de legislaţia în vigoare şi anume 30 la sută”, se arată în raportul ataşat proiectelor.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, noile credite sunt necesare pentru a preveni şi evita întârzierile ce ar putea surveni din lipsa resurselor financiare în bugetul local, pentru a asigura cota de cofinanţare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile.

Mai puteţi citi şi:

Palatul administrativ, plin de degradări. Pericolele „tăcute” ale clădirii unde tavanul s-a prăbuşit din senin

Castelul Corvinilor trăieşte clipe istorice. Ies la lumină frescele unice, care dezvăluie secretul Huniazilor VIDEO

Cetatea Devei, reabilitată cu fonduri UE. Lucrările la „palatul medieval” au fost scoase la licitaţie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate