Judecătorul acuzat de corupţie este suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Valentin Popescu (prim-plan) din Petroşani se află acum în arestul Poliţiei Alba Iulia

Consiliul Suprem al Magistraturii a decis suspendarea, de astăzi, a judecătorului Valentin Popescu, acuzat de trafic de influenţă şi de luare de mită. Toate dosarele aflate pe masa vicepreşedintelui Judecătoriei Petroşani au fost repartizate pentru soluţionare altor judecători.

Aflat în arest preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, judecătorul Valentin Popescu a fost suspendat, începând de astăzi, de reprezentanţii Consiliului Suprem al Magistraturii. Victor Cherciu, purtător de cuvânt în cadrul Judecătoriei Petroşani, a declarat că toate cauzele repartizate judecătorului Valentin Popescu vor fi transferate celorlalţi colegi de pe lista de permanenţă.

„Este vorba de 130 de dosare aflate în completul de judecată a magistratului Valentin Popescu care vor fi repartizate altor judecători. În plus, repartizarea de noi cauze către acest judecător a fost blocată”, a mai adăugat Cherciu. Valentin Popescu a fost arestat în 31 martie pentru infracţiuni precum trafic de influenţă şi luare de mită.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”