Hunedoara: Tot mai mulţi angajaţi ajung victime ale patronilor ţepari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, trei hunedoreni depun o plângere împotriva patronului pentru neplata drepturilor salariale.

Criza economică a readus un fenomen care în ultimii ani ani s-a diminuat considerabil. Este vorba de patronii care preferă să lucreze cu angajaţi fără a le încheia un contract de muncă şi pe care îi plătesc după bunul plac. La această dată, pe masa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara se află peste 500 de reclamaţii de acest gen.


„Dacă ne raportăm la aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul plângerilor făcute de angajaţi împotriva patronilor a crescut, în acest an, cu aproximativ 40 la sută. Cei mai mulţi reclamă neplata drepturilor salariale urmate de sesizări privind neîntocmirea contractului de muncă. Pentru aceste nereguli, angajaţii ITM Hunedoara au aplicat 145 de sancţiuni în valoare de 349.000 de lei. Din păcate, nu putem obliga angajatorii să plătească salariile celor înşelaţi. Aceşti oameni trebuie să se adreseze instanţei” a declarat Sorin Istrate, purtător de cuvânt în cadrul ITM Hunedoara.  Ionică M., din Deva a lucrat timp de două luni pe şantier şi nu a primit nici un leu pentru munca sa. A ales să-şi reclame patronul la ITM, dar a fost dezamăgit când a aflat că plângerea făcută nu-l va obliga pe patron să-i dea banii.


A muncit degeaba


„Am muncit ca un sclav câte 12 ore pe zi. Patronul mă tot amâna când îi spuneam că vreau să încheiem un contract de muncă. După două luni, în care nu am primit nici un leu, am hotărât să plec. Azi l-am sunat şi l-am întrebat când îmi dă banii. Mi-a spus că mâine. Este aceeaşi poveste pe care o aud de mai bine de o lună. Sunt disperat. Locuiesc în chirie şi risc să ajung în stradă” a spus Ionică.

Statul plăteşte


Angajaţii care nu au contract de muncă şi nu au fost plătiţi se pot adresa instanţei

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați