FOTO VIDEO Ultima şansă pentru castelul devastat de hoţi şi de căutători de comori al legendarului conte Nopcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruinele castelului stăpânit în trecut de una dintre cele mai bogate familii din Transilvania au şanse mari de a fi transformate într-un muzeu, cu ajutorul granturilor norvegiene. Până când acest lucru se va întâmpla, vechiul castel al baronilor Nopcea (Noapte) continuă să stârnească fanteziile localnicilor şi patimile hoţilor şi ale căutătorilor de comori.

La mai puţin de zece kilometri de oraşul Haţeg, ruinele unui castel vechi de două secole se ridică impunătoare deasupra văilor întinse de la poalele Retezatului. Zidurile aşezării părăsite au rămas semeţe, deşi timpul şi oamenii au transformat castelul într-o fantomă a celui care era stăpânit de nobilii Nopcea (Noapte), una din familiile legendare din trecutul Transilvaniei.

Castelul Nopcea se află în Săcel, aproape de Haţeg şi de alte patru foste reşedinţe nobiliare din secolul trecut, ruinate şi ele în ultimii ani: Nalaţi (Haţeg), Kendeffy (Sântamaria Orlea), Curtea nobiliară a Cândeştilor (Râu de Mori) şi Pogany (Păclişa). Fostul castel din Săcel nu a mai fost revendicat de urmaşi ai familiei Nopcea, a cărui urmă a fost pierdută în primii ani ai regimului comunist. „Ultimul nobil care a locuit aici, în castel, a plecat în Viena, o dată cu venirea comuniştilor. Era un om bun, nepot de-al lui Franz Nopcea, celebrul „Faţă Neagră”, despre care s-au scris romane”, îşi amintesc localnicii. Castelul a fost naţionalizat după cel de-al doilea război mondial.

  Castelul Nopcea. Ce spun localnicii despre trecutul locului

Un castel „cu nevoi speciale”
A fost transformat apoi într-o şcoală pentru copii cu nevoi speciale. De altfel, o soartă asemănătoare au avut-o şi alte foste castele ale nobililor din Ţara Haţegului, în timp ce fosta reşedinţă din Zam a baronului Franz Nopcea a devenit spital de neuropsihiatrie. În imediata apropiere a castelului din Săcel a fost ridicat un bloc de locuinţe cu confort redus, dar şi alte construcţii administrative, folosite ca locuri de cazare pentru copii. „Castelul avea un parc întins şi umbros şi un lac. Au fost rase de comunişti, iar în locul lor au fost construite terenurile de sport. Restul zonei fostului parc a fost parcelat pentru a fi folosit în agricultură”, spune Ioan, un profesor itinerant, care locuieşte în blocul învecinat monumentului istoric.

Buruienile au acoperit curtea fostului internat, tot acolo câteva leagăne stau rupte, roase de rugină, fiind alături de panoul de baschet singurele elemente care amintesc că terenul viran fusese un loc al copiilor.

Mai aproape de castel, la umbra zidurilor lui, localnicii au construit garaje, depozitează lemne de foc şi pun la uscat rufe. Nimeni însă nu mai intră în clădire, de teamă că zidurile se vor prăbuşi. „O grindă s-a rupt şi cu ea a căzut o parte din tavan. De altfel, cu câţiva ani în urmă, conacul a fost devastat de mai multe ori de cei care credeau că vor găsi aici comoara baronului Nopcea. Au făcut o gaură imensă în perete, au distrus podeaua, au scormonit totul, dar nu au găsit nimic”, povesteşte Ioan.

Castelul Nopcea. Ce spun localnicii despre foştii stăpâni ai lui

Ultima şansă
Oamenii susţin că monumentul putea fi salvat de la distrugere la începutul anilor 1990, însă cei care au condus şcoala specială care a funcţionat aici nu au fost interesaţi de acest lucru. „Abia acum, când vedem că putem avea de câştigat de pe urma turiştilor, care sunt interesaţi de castel şi de Nopcea, ne gândim ce bine ar fi fost să avem grijă de el”, spune Ionel, un alt localnic, şi el fost profesor. Soarta castelului lui Nopcea se va schimba, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, în administrarea căruia a intrat de câţiva ani.

Castelul părăsit va deveni un muzeu dedicat istoriei nobililor Nopcea, dar şi dinozaurilor pitici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, instituţia a depus un proiect pentru a beneficia de finanţare prin programul granturilor norvegiene. Proiectul de restaurare al monumentului istoric, în valoare de până la două milioane de euro, va concura pentru obţinerea fondurilor norvegiene destinate revitalizării şi conservării patrimoniului cu alte proiecte. Şi Primăria Hunedoara va depune un proiect pentru obţinerea de fonduri de la statul norvegian, pentru restaurarea clădirilor administrative din curtea Castelului Corvinilor.

În luna aprilie, Consiliul Judeţean Hunedoara va fi înştiinţat dacă va beneficia sau nu de granturile norvegiene, pentru proiectul de restaurare a castelului. Şansele sunt mari, spun reprezentanţii instituţiei. În 2010, printr-un proiect similar şi conacul Generalului Berthelot, de la marginea Haţegului, a fost renovat în întregime şi a devenit sediul Centrului de Dezvoltare Durabilă a Ţării Haţegului.

Vă recomandăm şi:

Incredibila poveste a lui Franz Nopcea: savantul excentric până la ultimul glonţ

Ultimul baron din clanul Nopcea (Noapte) s-a născut în Deva în 1877 şi a stăpânit, până spre sfârşitul vieţii, mai multe conace din Ţara Haţegului. Aventurierul Franz Nopcea a fost nepot al celebrului „Faţă Neagră”, un nobil ardelean bogat, subiect al unei legende potrivit căreia noaptea se deghiza şi devenea jefuitor la drumul mare.

A fost baronul Nopcea homosexual? Controversele unui personaj de poveste

Ultimul descendent al uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare care au stăpânit în Transilvania, baronul Franz Nopcea, s-a stins din viaţă în 1933. Povestea savantului aventurier s-a încheiat tragic: Nopcea şi-a împuşcat prietenul în compania căruia îşi petrecuse aproape jumătate din cei 56 de ani de viaţă şi apoi s-a sinucis.

FOTO Ruinele horror ale Hunedoarei. Nepăsarea a dus la distrugerea monumentelor trecutului

Timpul s-a arătat necruţător cu soarta mai multor construcţii reprezentative pentru judeţul Hunedoara, de care nicio autoritate nu a mai avut grijă după anul 1990. Deşi se află pe lista monumentelor istorice, clădiri cum sunt furnalul din Govâjdia, gara din Brad sau conacele din Ţara Haţegului nu au scăpat de distrugerile provocate de hoţi.

FOTO Povestea zbuciumată a castelului Kendeffy din Ţara Haţegului

Castelul Kendeffy, aflat la marginea oraşului Haţeg, se transformă treptat într-o ruină. În trecut, una dintre principalele atracţii turistice din Ţara Haţegului, fostul castel al grofilor care au stăpânit aceste ţinuturi, a rămas în grija unui localnic care se roagă ca următorul viscol să nu îi distrugă cu totul acoperişul.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie