FOTO Trei autotrenuri s-au ciocnit pe Autostrada Deva – Sibiu. Traficul rutier a fost blocat timp de două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe autostradă. FOTOGRAFII: ISU Hunedoara.

Traficul rutier a fost blocat, joi dimineaţă, pe Autostrada A1 între Orăştie şi Sebeş din cauza unui accident în care au fost implicate trei autotrenuri.

Un accident rutier a avut loc joi dimineaţa, în jurul orei 5, pe Autostrada pe A1 Deva – Sibiu.

„Accidentul s-a petrecut la kilometrul 333 (ieşirea din localitatea Orăştie), unde trei autotrenuri conduse pe direcţia de deplasare Orăştie spre Sebeş au intrat în coliziune, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Un echipaj de pompieri şi unul de prim ajutor, din Orăştie, au intervenit în ajutorul persoanelor implicate în coliziune. În urma impactului dintre maşini nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. În plus, circulaţia pe sensul Orăştie – Sibiu a fost blocată aproximativ două ore, traficul fiind redirecţionat.

„Pompierii au asigurat condiţiile pentru evitarea producerii unui incendiu şi au contribuit la curăţarea carosabilului pe care s-au împrăştiat rulouri de carton”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Accident pe şoseaua Hunedoara – Deva: trei răniţi într-o maşină răsturnată

Trei pasageri ai unui autoturism au fost răniţi într-un accident rutier petrecut la intrarea în Sântuhalm, pe şoseaua Hunedoara – Deva.

Moartea fetei din Dubai într-un accident straniu. Ce secrete ascunde tragedia în care a fost implicat un temut interlop

Au trecut patru ani de la cumplitul accident soldat cu moartea unei tinere de 26 de ani, iar ancheta nu a fost finalizată. Andreea Dumitrache,  venită în vacanţă din Dubai, a murit în maşina condusă de Florin Corcodel, un cunoscut interlop acuzat de sechestrarea fostelor sale iubite. Tragedia s-a petrecut în condiţii ciudate, pe drumul de întoarcere de la un club din Geoagiu, iar nimeni nu şi-a asumat vinovăţia pentru ea.

Noaptea de groază a poliţistului pe care s-au răzbunat doi interlopi. Ce soartă a avut tânărul şef de post, căzut pradă planului diabolic al duşmanilor săi

Ioan Neag şi Sergiu Ardelean, cei doi interlopi condamnaţi fiecare la aproape nouă ani de închisoare pentru tentativa de omor asupra poliţistului Paul Obreja, nu au mai achitat daunele pe care instanţa le-a dispus, după ce, din răzbunare, şi-au trimis victima în comă profundă la spital. Poliţistul, revenit la lucru pe un alt post, a avut nevoie de mai multe luni de îngrijiri medicale. Infractorii nu au regretat nicio secundă agresiunea.

Mărturia prostituatei răpite de pe centură, violată „ca în filmele porno” de doi bărbaţi şi lăsată într-o baltă de sânge

Lenuţa, o tânără care a practicat prostituţia timp de un deceniu pe centura Devei, a fost protagonista unor scene cumplite, în timpul cărora viaţa i-a fost pusă în pericol. O anchetă a procurorilor dezvăluie cum a fost răpită de doi indivizi, dusă pe un câmp de la marginea Devei, bătută, violată şi ameninţată că va fi tăiată bucăţi şi aruncată la câini, de violatori.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji