FOTO Povestea emoţionantă a Salvinei, bătrâna din satul ascuns în Apuseni care trăieşte dintr-un ajutor de 100 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O poveste de viaţă emoţionantă despre bătrânii uitaţi ai satelor de munte oferă Salvina, o femeie de 86 de ani, din Munţii Apuseni, care trăieşte singură, în condiţii grele, având dor un ajutor social, alături de cele trei pisici şi câinele său.

Tanti Salvina este unul dintre personajele cele mai pitoreşti din satele ascunse în Munţii Apuseni. Are 86 de ani şi locuieşte singură într-o căsuţă veche, ridicată din lemn şi acoperită cu o „căciulă ţuguiată” din paie, într-o vale însorită a satului Mogoş, unde mai trăiesc câteva zeci de oameni. A lucrat la „colectivă”, după cum relata ea, dar apoi s-a îmbolnăvit de plămâni şi de spate şi nu a mai putut munci o vreme.

Viaţa a împins-o spre locul din munţi, unde s-a ocupat de creşterea vacilor şi a caprelor. Bătrâneţea a găsit-o însă fără „ani pe cartea de muncă” şi cum nimeni nu s-a îngrijit de soarta ei a ajuns să trăiască doar dintr-un ajutor social, puţin mai mare de 100 de lei.

Cum a ajuns curentul electric la Salvina
La căsuţa bătrânei, călătorii ajung pe o potecă ştearsă de timp şi de singurătatea locului, care se strecoară prin livezi şi păşuni, pe lângă pădurile moţilor. Salvina îşi întâmpină oaspeţii cu bucurie. Puţini însă i-au trecut pragul în ultimii ani. Printre călători s-au aflat câţiva brădeni, impresionaţi de soarta bătrânei, nevoită să trăiască în sărăcie şi singurătate. Marius Turc, Ioan Benea Jurca, Ion Crişan, Adi Mîndula şi Mihai Gligor i-au montat, în urmă cu un an, un panou fotovoltaic la casă, astfel încât, pentru prima dată în viaţa ei, în preajma Crăciunului din 2016, tanti Salvina a folosit pentru luminarea casei un bec electric.
Casa Salvinei. FOTO: Marius Turc.

Un stâlp de curent se găsea în apropierea casei, dar bătrâna nu şi-a putut permite „luxul” de a se branşa la reţea. Panoul fotovoltaic a fost achiziţionat în urma unei campanii umanitare derulată pe Facebook. Un alt panou fotovoltaic a luminat de atunci şi casa unui vecin al femeii, moş Niculiţă, fost cioban şi apicultor, la fel de singur şi sărman, dar care însă a decedat de câteva săptămâni. Gospodăria acestuia a rămas părăsită, stupii din spatele casei sunt şi ei pustii, iar natura pare să înghită locul căruia bătrânul i-a dat viaţă.
Casa lui moş Niculiţă. FOTO: Ioan Benea Jurca.

Micile bucurii ale bătrânei
Lampa veche cu petrol, agăţată la loc de cinste în cămăruţa Salvinei, lângă peretele ocupat de icoane şi mici tablouri religioase, a devenit un obiect de decor, după ce decenii la rând i-a luminat căsuţa femeii.


Lampa cu petrol. FOTO: Marius Turc.

Un radio cu baterii, vechi şi el de vreo 40 de ani, a avut aceeaşi soartă. Salvina mai are în grijă trei pisici şi un câine - „trei găini şi un cocoş”, după cum le spune, care îi mai alungă din singurătate. Dimineţile de duminică şi le petrece ascultând slujbele de la biserica satului, iar uneori mai primeşte vizitele vecinilor, a fratelui şi a nepotului său, care o mai ajută. Printre cei care nu au uitat de ea au fost şi prietenii din Brad.

Zilele trecute, Marius Turc, Ioan Benea Jurca şi apropiaţii lor i-au făcut o vizită bătrânei şi au găsit-o trebăluind prin gospodărie, deşi afară erau aproape minus zece grade. Tanti Salvina i-a întâmpinat voioasă.

„Ne bucurăm că am găsit-o bine, că încă îşi face de mâncare şi câte una alta prin casă. Ne-a invitat chiar la un grătar şi o vom mai vizita înainte de Paşte”, spune Marius Turc. Prin călătoriile şi fotografiile lor în satele aproape uitate şi părăsite, Marius şi prietenii săi vor să atragă atenţia asupra necazurilor cu care se confruntă bătrânii sărmani ai acestor comunităţi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Paradisul rural ascuns în munţi. Este atât de frumos încât românii l-au numit „Palma lui Dumnezeu”

Un loc ascuns în Munţii Şureanu a devenit raiul amatorilor de fotografii. În Fundătura Ponorului, călătorii găsesc un peisaj pitoresc, pe care mulţi dintre ei îl cunosc sub numele de „Palma lui Dumnezeu”.

FOTO Raiul satelor din Munţii Apuseni. Cum a transformat venirea toamnei locurile de poveste ale moţilor

O colecţie de imagini realizate Mihai Turc, un fotograf pasionat de călătorii pe munte, arată cum s-au transformat, o dată cu venirea toamnei, satele pitoreşti din Munţii Apuseni.

VIDEO Povestea singurei căutătoare de aur în râurile din România. Scoate metalul preţios după o metodă străveche

Georgeta Dulgheru este singura femeie din România care deţine un permis de exploatare a aurului aluvionar, acordat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Geologul din Munţii Apuseni le poate astfel arăta turiştilor cum găseau strămoşii noştri metalul preţios, în albiile râului.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului