FOTO O cursă de viteză pe străzile Hunedoarei s-a încheiat cu un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul maşinii a pierdut controlul direcţiei şi a rănit o femeie.FOTO D.Guţă

Un tânăr din Hunedoara a produs un accident rutier grav, după ce a scăpat maşina de sub control şi a intrat cu aceasta pe trotuar.

Accidentul rutier s-a petrecut în această dimineaţă, pe Strada Ion Creangă din zona centrală a municipiului Hunedoara. Potrivit martorilor de la locul accidentului, tânărul aflat la conducerea autoturismului BMW a intrat cu viteză în intersecţie, dar a scăpat autoturismul de sub control.

"Maşina a ajuns pe trotuar. Ne-am speriat teribil. A lovit tufişurile, o ţeavă de gaz, apoi a izbit în plin o femeie, pe care a luat-o pe parbriz. A fost aproape să lovească şi alţi pietoni, dar în cele din urmă şoferul a frânat", a spus Maria, o femeie cae a asistat la întreaga scenă a accidentului.

Victima accidentului rutier a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Şoferul, un tânăr din localitate, au fost luat de poliţişti şi adus la secţie. Potrivit acestuia, accidentul s-a produs după ce una dintre anvelopele maşinii a avut o explozie, iar autoturismul a fost scăpat de sub control.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul